Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a anunțat marți că a pierdut contactul cu una dintre echipele sale de observatori aflate la Donețk, în estul Ucrainei, conform AFP.
‘Misiunea de observare specială a OSCE a pierdut luni seară în jurul orelor 18.00 contactul cu una dintre echipele sale din Donețk care se afla într-o misiune de patrulare de rutină’, a precizat organizația într-un comunicat.
Echipa era formată din patru membri internaționali, a adăugat OSCE, fără a preciza cetățenia acestora.
Noi confruntări violente au avut loc în Donețk în ultimele zile, soldate cu zeci de morți.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.