OSCE acuză și separatiștii, și armata ucraineană

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a cerut miercuri ca separatiștii proruși și armata ucraineană să pună capăt imediat intimidării observatorilor săi desfășurați în estul țării și limitării deplasării lor în zona de conflict, transmite AFP.

„Separatiștii au amenințat personalul OSCE pe teren în Ucraina”, unde 400 de observatori ai acestei organizații sunt detașați să supervizeze fragila încetare a focului, a declarat într-un comunicat președintele Adunării Parlamentare a OSCE, finlandezul Ilkka Kanerva.

Marți, un combatant rebel chiar „a deschis focul asupra unei patrule OSCE”, a deplâns Kanerva.

Atât separatiștii cât și armata ucraineană impun „restricții” de deplasare observatorilor OSCE, a mai acuzat oficialul.

„Această situație nu mai poate continua și eu sunt și mai convins de necesitatea de a examina (posibilitatea de desfășurare) a unei misiuni de menținere a păcii în estul Ucrainei pentru a sprijini misiunea civilă a OSCE”, a mai spus acesta

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.