OTP Bank România a avut pierderi de peste 7 milioane de euro

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2,1 miliarde forinţi (7,3 milioane euro) în primul semestru, din cauza creşterii costului riscului şi a condiţiilor economice dificile, care ar putea afecta şi următoarele trimestre, potrivit raportului prezentat joi de grupul ungar OTP. Pierderea din prima jumătate a anului provine integral din trimestrul al doilea, după […]

De cotidianul.ro - Autor
OTP Bank România a avut pierderi de peste 7 milioane de euro

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2,1 miliarde forinţi (7,3 milioane euro) în primul semestru, din cauza creşterii costului riscului şi a condiţiilor economice dificile, care ar putea afecta şi următoarele trimestre, potrivit raportului prezentat joi de grupul ungar OTP. Pierderea din prima jumătate a anului provine integral din trimestrul al doilea, după […]

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 2,1 miliarde forinţi (7,3 milioane euro) în primul semestru, din cauza creşterii costului riscului şi a condiţiilor economice dificile, care ar putea afecta şi următoarele trimestre, potrivit raportului prezentat joi de grupul ungar OTP.

Pierderea din prima jumătate a anului provine integral din trimestrul al doilea, după ce OTP Bank România a încheiat primele trei luni cu profit zero.

În prima jumătate a anului trecut, subsidiara românească a OTP avea un profit consolidat după taxe de 561 milioane forinţi. Rezultatele sunt prezentate conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS.

„Costul riscului aproape s-a triplat în România, împingând operaţiunile (OTP Bank România – n.r.) pe roşu”, se spune în raport.

Totodată, venitul operaţional a urcat în trimestrul al doilea cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv cu 40% faţă de trimestrul anterior.

Depozitele constituite la OTP Bank România au crescut cu 22% comparativ cu jumătatea lui 2009 şi cu 7% de la finele primului trimestru, se mai arată în raport.

Astfel, pe fondul unei evoluţii mai slabe a creditelor, raportul dintre credite şi depozite a scăzut cu 53 de puncte procentuale, la 285%.

„Mediul macroeconomic dificil creşte riscul unor deteriorări mai semnificative ale activelor în următoarele trimestre”, avertizează banca ungară.

Reprezentanţii băncii au anunţat în luna iunie că OTP Bank România va obţine în acest an un profit mai mic decât cel din 2009 şi îşi va majora activele cu 3-5%, în contextul în care reluarea creşterii creditării s-a realizat mai târziu decât a anticipat iniţial, iar banca nu a recurs la tăierea costurilor cu personalul şi a reţelei teritoriale.

Directorul general al OTP Bank România, Lazslo Diosi, a menţionat atunci că perspectiva pentru 2011 este în mod cert mai bună comparativ cu cea din 2010.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.