Păcatul sinuciderii. Asemănări şi diferenţe între cultele religioase

Sinuciderea este văzută ca un păcat major în toate marile culte religioase: creştinism, mahomedanism, iudaism, budism sau hinduism. În mai toate cultele, însă, există „voci progresiste” tot mai des auzite, care înclină să pună sinuciderea pe seama unei rătăciri a minţii, de care mortul nu poate fi acuzat.

Un articol din gandul.ro arată diferenţele de percepţie a cultelor, vizavi de sinucigaşi.
Preotul Ieronim Iacob, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din Bucureşti, spune: „În credinţa catolică, sinuciderea este acelaşi lucru ca şi în cea ortodoxă. O eventuală lipsă a slujbei religioase nu este o pedeapsă aplicată celui mort, sinucigaşului, ci o atenţionare pentru comunitate, care trebuie să ia aminte că s-a comis un păcat major”.

Părintele profesor de teologie Stan Alexandru: „În nicio religie majoră a lumii, excluzând situaţiile excepţionale, sinuciderea nu este încurajată, tolerată, cu deosebire sinuciderea femeilor, a mamelor”.

În iudaismul „clasic”, sinucigaşii sunt consideraţi criminali şi nu li se fac funeralii, nu li se recită Kadiş-ul şi sunt înmormântaţi la marginea cimitirelor, împreună cu soţii răposaţi ne-evrei ai evreilor. „Evreii admit sinuciderea doar în cazuri grele, de război, după pilda regelui Saul”, spune părintele Stan.

În ritul iudaic reformist, se consideră că sinuciderea este o manifestare a demenţei sau a depresiei şi nu se fac diferenţieri la slujbele de înmormântare. Oricum, indiferent de felul în care a murit, corpul defunctului este considerat „spurcat” şi nimeni din familie nu are voie să îl atingă.

Coranul nu este explicit în privinţa sinuciderii, dar teologii musulmani o privesc ca „o dezertare gravă de la cea mai fundamentală datorie a omului, aceea de a trăi în credinţa lui Allah”. Pe de altă parte, părintele profesor Stan Alexandru consideră că musulmanii se conduc mai mult după dictonul „Asta e voia lui Allah!”, deci sinuciderea nu este văzută ca un păcat la fel de mare precum e în creştinism.

Hinduşii şi budiştii nu pun preţ pe corpul neînsufleţit, riturile de înmormântare fiind focalizate asupra sufletului. Atât în cazul hinduşilor, cât şi al budiştilor, sinuciderea este văzută ca un act de regresie a sufletului, în peregrinarea sa de căutare a absolutului.