Pachetul de legi privind achizițiile publice, promulgat

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a promulgat pachetul de legi privind achizițiile publice.

„Avem un pachet de patru legi care reglementează achizițiile publice, un pachet care a fost recent aprobat în Parlament și astăzi am promulgat aceste patru legi. Este vorba de Legea privind achizițiile publice, Legea privind achizițiile sectoriale, care înlocuiește vechea Ordonanță nr. 34/2006, pe care o abrogă. Este Legea privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, care înlocuiește și abrogă vechea Lege a parteneriatului public privat din 2010. Aceste prime trei legi, printre altele, transpun și trei directive europene, care au fost scadente la implementare în această primăvară. Și, în fine, Legea privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, o lege care reglementează această chestiune și înlocuiește un capitol din vechea Ordonanță nr. 34/2006. Faptul că acest pachet a fost aprobat, cu certitudine, un pas înainte în zona achizițiilor publice. Vechea reglementare, Ordonanța nr. 34/2006, a suferit nenumărate modificări, au fost nenumărate nemulțumiri în legătură cu acel act normativ, și, având acum un sistem de evaluare a achizițiilor mai complex un pic, dar care combină criteriul prețului cu elemente de calitate, este o chestiune pe care o găsesc bună. Trebuie să apreciez faptul, trebuie să apreciez în sens pozitiv faptul că Parlamentul a înțeles importanța acestui pachet de acte normative și a trecut prin toate procedurile acest pachet în aproximativ jumătate de an, ceea ce este o viteză notabilă pentru Parlamentul nostru”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Deputații au adoptat pe 10 mai pachetul de legi privind achiziţiile publice, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

La ședința de vot final din Camera Deputaților de atunci au participat și premierul Dacian Cioloș și mai mulți miniștri. După vot, Cioloş a anunțat că Executivul are deja pregătite proiectele de hotărâre de guvern pentru aplicarea imediată a acestor acte normative şi deblocarea licitaţiilor pe fonduri europene.

„Am vrut să fiu prezent astăzi la acest vot pentru că pe listă aţi avut câteva legi care sunt extrem de importante şi pentru ceea ce Guvernul s-a angajat şi sunt legi importante pentru toţi cei care sunt interesaţi de buna gestionare a resurselor din România. Mă refer în primul rând la pachetul de legi privind achiziţiile publice, achiziţiile sectoriale, legea privind soluţionarea contestaţiilor şi cea privind concesiunile de lucrări şi de servicii. Este un pachet de legi care până acum a blocat inclusiv utilizarea fondurilor europene, pentru că nu s-au putut lansa licitaţii publice pe legislaţia anterioară, care expirase deja pe 18 aprilie”, a declarat, după votul din Camera Deputaţilor premierul.

Cioloș a mai spus atunci că, deşi acest pachet legislativ ar fi trebuit să intre în vigoare pe 18 aprilie, este bine că s-a întâmplat şi acum.

„Chiar dacă votul s-a întâmplat mai târziu, e foarte bine că s-a întâmplat. Guvernul are deja pregătit pachetul de hotărâri de guvern pentru aplicarea acestor legi cât mai repede, astfel încât să putem debloca şi licitaţiile pe fonduri europene. Acest pachet de legi este aşteptat şi de mediul econonmic de multă vreme, pentru că vine cu precizări noi, moderne privind licitaţiile, achiziţiile publice şi vine cu câteva elemente de transparenţă privind utilizarea fondurilor publice. Doresc să vă mulţumesc pentru adoptarea acestor legi şi să vă asigur că Guvernul va adopta în cel mai scurt timp, probabil chiar săptămâna viitoare, hotărârile de guvern adiţionale, care vor duce la aplicarea imediată a acestor legi”, a menționat premierul.

Dacian Cioloş solicitase Parlamentului să adopte urgent legile, necesare pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri europene.

Într-o scrisoare adresată Camerei Deputaţilor, premierul vorbea de riscurile cu care se poate confrunta România, în relaţia cu Comisia Europeană, ţinând cont de depăşirea termenului limită impus pentru procesul de transpunere a Directivelor, „element ce este de natură să ducă la iniţierea procedurii de infringement din partea CE”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.