Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea și Direcția de Sănătate Publică fac anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat în cazul unei paciente, în vârstă de 89 de ani, ale cărei rude au sesizat presa cu privire la modul în care a fost îngrijită.
Directorul din cadrul SJU, Victoria Gheba, a declarat că pacienta a fost adusă cu ambulanță la spital, pe data de 21 decembrie 2024, în stare gravă, după un accident vascular cerebral care a dus la imobilizarea ei, aceasta fiind externată pe data de 8 ianuarie 2025.
‘Pe 28 ianuarie, am primit o sesizare prin care ni se aducea la cunoștință că prezenta escare în zona sacrală. Unitatea sanitară a demarat o anchetă internă pentru a verifica aspectele sesizate’, a menționat directoarea Gheba.
Ea a mai spus că rezultatul anchetei interne a SJU în acest caz va fi făcut public cel mai probabil luni și a adăugat că unitatea nu a mai primit sesizări în ultima perioadă din partea pacienților sau a aparținătorilor.
Potrivit sursei, reprezentanții DSP au verificat, vineri dimineața, condițiile în care sunt internați pacienții în secția Neurologie a unității medicale.
Familia pacientei a reclamat că bătrâna a fost externată cu escare în putrefacție.
Alooo, asta se practică de prin 2009-2010 și justiția tine cont de acte false, nu de ceea ce e real.
Accident vascular cerebral la 89 de ani…..
„Frumoasa varsta”, se spune printre cei care mai pot spune, cei de > 80 de ani.
P.s. Rudele/mostenitorii, aveau rezervate vacante ?
Trebuia „plasata” in obligatia statului (era cu handicap si ingrijiri de firme?), pentru beneficiile vacantei de Craciun?
ps faptul ca pacienta suferise un AVC a contribuit, si el, la aparitia escarelor: proasta circulatie sangvina. Adaugata cauzelor pe care le-am pomenit mai sus. Nota zero personalului spitalicesc, asadar.
Escarele = datorate lipsei de igiena. Dupa accidentul vascular: imobilizata, probabil si cu temperatura (= atac bacteriologic), lasata nespalata si-n cearsafuri murdare. Regret, însa asta-i adevarul.
Românii sunt preocupați de libertate, justiție, stat de drept. Bă, România o să devină o grădină zoologică, cu spectatori străini, în care românii o să fie consumabile pentru animale.
Educație, sănătate și mâncare! Cele trei lucruri care trebuie să ne preocupe permanent și prioritar. Celelalte teme sunt harneli.
Ar fi putut s-o externeze chiar in stare de schelet. In Rromanika orice este posibil……[Rumburak]