Expulzarea romilor este o problemă care ţine de competenţa autorităţilor naţionale, acestea fiind libere să decidă cum să aplice dispoziţiile legislative, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE). Acesta a menționat că problema romilor nu aparţine executivului comunitar, ci fiecărui guvern în parte. „În ceea ce priveşte problema romilor şi posibilitatea expulzării […]

Şase persoane, printre care şi doi copii, au fost înţepate de peştele numit popular „dragonul de mare”, în ultimele 24 de ore, pe litoral. Joi dimineaţă, până la ora 11.00, echipajele SMURD au acordat ajutor medical de urgenţă pentru alte şase persoane, patru aflate în staţiunea Mamaia, una în Neptun şi alta în staţiunea Saturn. […]

Compania „Audio Optica” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 aduc un avantaj unic pe piaţa protezării auditive din România: programul „Rabla” pentru aparatele auditive vechi. Acest program reprezintă o variantă comodă, practică și rapidă pentru persoanele care vor să-și schimbe vechiul aparat auditiv cu unul nou, indiferent de marcă.

Ministrul Turismului şi echipa care s-a ocupat de manifestările româneşti din cadrul Expo Shanghai au beneficiat de serviciile asigurate de Perfect Tour, agenţia familiei lui Victor Crivtonencu, potrivit lui Cătălin Tolontan. Pe de altă parte, jurnalistul susţine, pe blogul său, că, dincolo de discuţiile asupra plagiatului logoului „Explorează gradina carpatică”, poziţionarea care rezultă din branding […]

Concertul lui Ozzy Osbourne de la Bucureşti va avea loc tot la Zone Arena, pe 2 octombrie, însă va trebui să se încheie înainte de ora 22.00, a declarat proprietarul Zone Arena şi impresarul care-l aduce pe celebrul rocker în România, Dorian Ciubuc. „Vă asigur că Ozzy Osbourne va cânta la Bucureşti la Zone Arena. […]

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea cere la următoarea misiune în România, de la finele lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, adoptarea de noi măsuri de corecţie a deficitului bugetar, consideră analiştii ING Bank România. „Probabilitatea unei asemenea evoluţii este destul de ridicată şi întrucât ţintele actuale de deficit bugetar fixate de FMI se bazează […]

Dramaturg, eseist, jurnalist la „Tagesspiegel”, „Die Zeit”, „Frankfurter Rundschau”, „NZZ” şi la diferite posturi de Radio, membru al conducerii Institutului Internaţional de Teatru, Thomas Oberender a devenit director artistic, secţiunea Teatru, al Festivalului de la Salzburg în octombrie 2006. A studiat arta dramatică la Universitatea Humboldt şi la Înalta Şcoală de Arte din Berlin. Tema […]

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a afirmat că din informaţiile sale nu sunt români cu mulţi bani în afara ţării, iar o măsură de amnistie fiscală ar crea mai mult un „haos moral”. Întrebat într-o conferinţă de presă dacă există posibilitatea unei amnistii fiscale pentru oamenii de afaceri români pentru a-şi transfera banii din conturile străine […]

Firmele de pe litoralul românesc au căzut în plasa unor falşi comisari ANPC. Trei persoane care pretindeau că sunt comisari ANPC au colindat, săptămâna aceasta, staţiunea Mamaia pentru a aplica amenzi firmelor depistate cu nereguli. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoral în legătură cu existenţa unor […]

Localităţile de lângă Bucureşti unde preţurile terenurilor au înregistrat cele mai mari scăderi sunt Chitila, Măgurele şi Bragadiru. În Otopeni, în apropierea zonei centrale, pentru un teren intravilan cu suprafaţa de 570 mp, preţul cerut este de 28.800 de euro negociabil, adică 50,5 euro/mp, potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro. Oferta este cu atât mai […]

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, joi, că vor exista şi parlamentari democrat-liberali care vor vota moţiunea de cenzură a social democraţilor, mai ales pentru că evoluţia PDL în ultimele sondaje de opinie i-a speriat foarte tare. „Eu cred că vor fi şi parlamentari ai PDL care vor vota această moţiune, mă bazez şi […]

Horia Miclescu, fost procuror-şef adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie, audiat joi de procurorii anticorupţie, a declarat, la ieşirea de la DNA, că în 2005 nu a mai fost făcut flagrantul în cazul lui Dan Diaconescu pentru că „locul era prost”, adică ar fi trebuit realizat în sediul OTV, fapt imposibil pentru procurori. „Flagrantul trebuia făcut […]

Brandul turistic al României a fost lansat azi în prezenţa unor personalităţi precum Gheorghe Zamfir, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi sau Ilie Năstase, dar şi a unor tineri chinezi îmbrăcaţi în costume medievale şi care au purtat coroane pe cap. Ministrul Turismului, Elena Udrea, a lansat joi la Shanghai brandul turistic al României, cu sloganul „Explore […]

În timp ce inundaţiile din iunie-iulie au făcut prăpăd în judeţele din nord-estul României, iar acum au reînceput cu destulă forţă în aceeaşi zonă, guvernul Boc le poartă de grijă moldovenilor de peste Prut şi se face luntre şi punte să le mai acorde acestora „un ajutor de urgenţă cu titlu gratuit”. Austeritate bugetară maximă la Bucureşti, dar un bănuţ tot se mai găseşte pentru Republica Moldova.

PSD solicită demisia de urgenţă a ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, considerând că acesta este „totalmente” depăşit de situaţie, în condiţiile în care pierderile raportate de fermieri depăşesc „orice imaginaţie”, a declarat, joi, senatorul social democrat Olguţa Vasilescu. „Noi vom propune un pachet legislativ pentru reglarea situaţiei din Agricultură. Până atunci, cerem în regim de urgenţă […]

Mai toate femeile visează să aibă picioarele delicate. De la basmul „Cenuşăreasă”, unde surorile vitrege şi-au tăiat din picioare ca să poată proba pantoful adus de prinţ, până la China, unde a existat tradiţia „legării picioarelor” pentru un picior mic şi graţios. Acum, chirurgia plastică pentru picioarele imperfecte a devenit ultimul răcnet la Hollywood, scrie […]

Lunar, în jur de 9 milioane de euro pleacă de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) către bugetul de stat. Din păcate, pentru investiții nu se întoarce nici un ban. Cu salarii reduse cu peste 35% față de acum un an, angajații Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă să producă […]

Ministerul Economiei a primit mai multe scrisori de interes cu privire la vânzarea certificatelor de emisii de carbon, iar acestea vor reprezenta baza începerii negocierilor pentru valorificarea acestor disponibile de emisii, a declarat joi ministrul Adriean Videanu. „Legat de vânzarea emisiilor de carbon, ieri (miercuri – n.r.) în şedinţa de guvern a fost aprobat un […]

Producătorii agricoli şi sindicaliştii din agricultură vor începe protestele în toamnă, printre care un miting în Capitală, în 9 septembrie, la care sunt aşteptate 15.000 de persoane şi blocarea drumurilor naţionale în 23 septembrie, oamenii fiind nemulţumiţi de lipsa măsurilor de susţinere. Preşedintele Federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan, a anunţat, joi, că toţi cei care au […]

Cântăreaţa Beyonce Knowles a fost desemnată pentru a doua oară consecutiv „cea mai bogată vedetă sub 30 de ani” în clasamentul realizat anual de revista Forbes. În ultimul an (1 iunie 2009 – 1 iunie 2010), cele 12 vedete din acest top au încasat în total 573,5 milioane de dolari. Cântăreaţa în vârstă de 28 […]

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, într-un interviu acordat Liberation şi reluat pe blogul personal, că restrângerea libertăţii de mişcare a romilor din România de către Franţa ar fi inacceptabilă, în plus, pedepsirea tuturor românilor prin amânarea intrării în spaţiul Schengen ar fi absurdă şi prost văzută. „Nu trebuie să jucăm ping-pong cu oamenii aceştia, plimbându-i […]

Pe site apăreau slogane cum ar „Maroul e frumos”, referindu-se la culoarea cămăşilor torţionarilor şi „Ne vom întoarce!”. Neo-Nazştii au atacat site-ul memorial al lagărului de la Buchenwald, pe care au pus simboluri şi slogane fasciste, relatează BBC. Hackerii au distrus „Cartea celor morţi”, în care erau comemorate victimele lagărului şi au îndepărtat complet paginile […]

Este al doilea an consecutiv în care ţara noastră nu are nicio universitate de 5 stele. Nicio universitate de stat din România nu a îndeplinit condiţiile de transparenţă şi corectitudine pentru a putea fi încadrată la categoria de cinci stele, potrivit unui top al integrităţii universităţilor de la noi din ţară realizat de Coaliţia pentru […]