O grădină zoologică în care se aflau păsări şi animale exotice a fost descoperită la reşedinţa familiei preşedintelui kîrgîz îndepărtat de la putere, Kurmanbek Bakiev, din regiunea Jalal-Abad, a anunţat marţi Biroul procurorului general kîrgîz, citat de agenţia rusă Itar-Tass în pagina electronică.

Guvernul va anunţa până la sfârşitul lunii iunie dacă şi cum anume va fi schimbat modul de calcul al taxei auto, eventuala modificare urmând să fie valabilă de la începutul anului 2011, au declarat, marţi, reprezentantii Executivului.

Aprobarea de către parlament a prelungirii prezenţei flotei ruse în Crimeea până în 2042 a provocat violenţe în Rada Supremă din Ucraina. Deputaţii opoziţiei au protestat faţă de ceea ce ei numesc vinderea independenţei pentru gaze mai ieftine din partea Rusiei. Violenţele vin la o zi după vizita la Kiev a premierului rus Vladimir Putin

Iubitorilor plajei şi spiritului din Vama Veche, celor care ascultă şi altceva decât muzica intens mediatizată la radio li se pregăteşte un eveniment care reia tradiţia primelor ediţii Stufstock, anume 1MaiMare, un minifestival pe plajă cu intrarea liberă la care sunt invitate, printre altele, trupele Viţa de Vie, E.M.I.L. şi Urma.

Cel puţin 10% din dealership-urile auto care au rămas pe piaţă anul acesta vor falimenta, în condiţiile în care anul trecut un procent asemănător a dispărut de pe piaţă, a declarat, marţi, pentru Mediafax, vicepreşedintele APIA, Brent Valmar.

După ce Bechtel a oprit construcţia autostrăzii Transilvania pentru că nu şi-a mai primit banii de la stat, marii constructori internaţionali ocolesc România. În tot acest timp, rămânem codaşii Europei, cu peste 40% din totalul drumurilor româneşti, pietruite şi de pământ.
Azi, lordul primar al Londrei, Nick Anstee, a declarat că firmele britanice nu investesc în infrastructura rutieră din ţara noastră tocmai din cauza dificultăţilor cu care îşi încasează facturile pentru munca depusă.

În caietul de sarcini pentru asigurarea angajaţilor Romatsa este prevăzut că limita minimă pe salariat a sumei asigurate care se va acorda pentru cazul de pierdere a licenţei/brevetului/certificatului de funcţionare (caz ce include şi decesul) se ridică la 49.536 lei, iar limita maximă a fost stabilită la 537.304 lei.

Iniţial, doctorii au considerat că femeia nu ar fi în toate minţile. Asta până când i-au făcut o întrerupere de sarcină. Atunci au constatat că fătul nu avea aspect uman. Asta i-a convins că femeia a avut într-adevăr o relaţie cu fiinţe de pe alte planete. Mai mult, italianca susţine că extratereştrii au nevoie de ajutorul oamenilor, pentru că specia lor este pe cale de dispariţie.

Românul Marian Cojocaru va participa alături de cei mai buni piloţi din lume la Campionatul Mondial de Parapantă, ce se va desfăşura în iunie, ţara gazdă fiind Franţa. Deşi a primit invitaţie de participare la Mondiale din partea organizatorilor, Cojocaru, cunoscut şi sub numele de Căpitanu, nu va concura pentru România, care refuză să-i plătească taxa de înscriere, în valoare de 1.500 de euro. În schimb, Ungaria vrea să-l sponsorizeze pe Marian, cu condiţia ca acesta să concureze pentru ţara vecină.

Preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, parlamentarul UDMR Gyorgy Frunda, a declarat la RFI că legea ANI nu va putea fi adoptată în zece zile. Declarația sa vine în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să adopte legea în cel mult zece zile.

Atacantul Adrian Mutu va avea, începând de astăzi, un salariu redus cu 50% la gruparea Fiorentina, anunţă publicaţia “Corriere dello Sport”, citată de site-ul fiorentina.it.

Elena Udrea a primit premiul „Politicianul anului” – la care a mai fost nominalizată şi Maria Băsescu – la cea de-a patra ediţie a Business Woman Gala, organizată de The Marketer Group, care a avut loc luni seară, în Bucureşti.

După ce săptămâna trecută un bancher a fost arestat pentru falsificare de bani, azi un poliţist a fost reţinut pentru trafic de droguri. Poliţistul este recidivist, fiind condamnat în februarie 2008 la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Hotelierii români caută soluţii nu numai pentru atragerea turiştilor români, ci şi a celor străini. Şi cum raportul calitate-preţ nu este unul tocmai în favoarea clientului, manifestările artistice sunt singurele care ar mai putea anima litoralul românesc.

România ar fi avut un deficit de până la 17 la sută în 2010 fără măsurile de restrângere a cheltuielilor bugetare luate de Guvern, a declarat, marţi, premierul Emil Boc într-o conferinţă privind industria auto. Boc uită să spună că România este în Uniunea Europeană şi că pentru orice deficit mai mare de 3% trebuie acceptul Comisiei Europene.