Arnold şi-a anunţat diagnosticul de cancer în luna mai a anului trecut, trupa fiind nevoită să anuleze turneul de vară.
Toate știrile
Reprezentantul legal al companiei a fost reţinut. Compania are sediul în Shanyin, la aproximativ 400 de kilometri vest de Beijing.
Anul trecut, Musk anunţase că îşi propune să trimită o misiune fără echipaj pe Marte până la sfârşitul lui 2026.
Citricele sunt considerate o importantă sursă de vitamina C. Studiile arată însă că fiecare fruct are o concentrație diferită a acestei vitamine.
„Îmi place enorm să repet, enervant de mult. Îmi place enorm de mult meseria asta. Îmi place să vin cu idei, să ridic probleme”
Premierul Ilie Bolojan este apărat de purtătoarea sa de cuvânt după ce a trimis o scrisoare către CCR. Ioana Dogioiu vine cu explicații
Artiștii TNB și personalul tehnic anunță că vor protesta în fața instituției în speranța că vor îndupleca reprezentanții Min. Culturii.
Reținuții din dosarul Mită la primărie scapă de arest. Judecătorii nu au dat curs cererii procurorilor de a-i aresta pentru 30 de zile și au luat altă decizie.
În depozitele de arhivă ale CNSAS se găseşte un foarte interesant dosar din fondul Penal, cu nr. 23146, care conţine patru volume şi este intitulat „Organizația banderistă – 1945, Maruseac Petru și alții”.
Un val de postări virale pe rețelele de socializare susținea că infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein a inventat Bitcoin.
Oana Țoiu: suntem pregătiţi să ducem acest parteneriat la următorul nivel prin colaborarea în domenii de înaltă tehnologie şi minerale critice
Sorana Cîrstea, locul 36 WTA şi favorită 3, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj-Napoca.
Daniel Băluţă îl acuză pe Ciucu de mitocănie şi de bullying și continuă: Din respect pentru mama, soția și fiica dumnealui, nu voi comenta (…)
Istoricul olandez Eric Storm, profesor la Universitatea din Leiden, a analizat în profunzime naționalismul. El a acordat un interviu jurnalistei Magda Grădinaru, pentru Cotidianul.
Femeia a fost arestată preventiv în baza unei decizii a Tribunalului Sibiu pentru complicitate la omor calificat.
Arabia Saudită a deschis Six Flags Qiddiya City, cel mai mare parc de distracții din Orientul Mijlociu, cu recorduri mondiale la roller coaster. Descoperă atracțiile spectaculoase și impactul acestui proiect în strategia Vision 2030.
Victor Orban se ține aproape de liderul american, Donald Trump. Premierul maghiar a anunțat că merge la Washington pentru a lua parte la Consiliul pentru Pace.
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) şi-a manifestat intenţia de a verifica dacă sportivii fac injecţii cu acid hialuronic pentru a-şi îngroşa organul sexual
Majoritatea cancerelor care pot fi prevenite sunt asociate cu două obiceiuri legate de stilul de viaţă, relevă o cercetare științifică ale cărei concluzii au fost date publicității recent.
Sunt riscuri mari atât pentru sănătatea populației din zonă, cât și pentru viitorii consumatori ai produselor rezultate din cereale. Cantitățile mai mari de fertilizant pot conduce la o rețetă de ,,cancer pe pâine”.
Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina au început aseară ărintr-o ceremonie grandioasă la care au luat parte și politicieni.
E revoltă printre artiști din cauza noilor norme de pontare. Actorii se plâng că nu există nicio metodă prin care să cuantifici arta și iau atitudine.
Afirmațiile care susțin că laptele este cancerigen, indiferent de cine le susține, sunt contrare adevărului, sunt cu adevărat aberante, toxice,
Magistrații Tribunalului București care dezbat propunerea DNA de arestare preventivă pentru city managerul Sectorului 5, arhitectul-șef al primăriei și mai mulți șefi din Poliția Locală au suspendat ședința.
Traducătoare emblematică a literaturii române în spațiul suedez, Inger Johansson vorbește despre întâlnirea decisivă cu limba română, despre provocările traducerii operei lui Mircea Cărtărescu în țara Nobelului și despre legătura personală și culturală profundă care o leagă de România.
Surpriză mare pentru sportivii români participanți la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Aceștia au dat nas in nas cu raperul Snoop Dog care a primit și fluturat un steag românesc.