Paleologu despre ARD: Să nu ne facem iluzii c-o să ajungem la 30%

Alianţa România Dreaptă nu trebuie să se îmbete cu apă rece, să nu-şi facă iluzii c-o să ajungă la 30%, un scor de peste 20% este cât se poate de onorabil, a declarat, într-un interviu la RFI, deputatul PDL, Theodor Paleologu.

„Important în faza aceasta este să ne concentrăm pe alegeri, să obţinem un scor cât mai bun, peste 20% în decembrie, nu cred că e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, să ne facem iluzii c-o să ajungem la 30% sau asemenea lucruri, dar un scor de peste 20% este cât se poate de onorabil şi deschide foarte interesante perspective, în contextul în care USL-ul nu reuşeşte să aibă 50%. Şi e foarte posibil acest lucru, mai au încă două luni şi ceva ca să facă foarte multe prostii, pentru că au o mare eficienţă la capitolul ăsta, dacă ne gândim câte tâmpenii au putut să facă în numai câteva zile nu demult, dacă menţin acest ritm, e remarcabil, adică putem avea speranţe legitime, după 9 decembrie”, a declarat Paleologu pentru sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8535 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.