Până aici le-a fost! Dăncilă pune piciorul în prag

Liderul PSD Viorica Dăncilă a amenințat membrii din partid cu excluderea dacă mai generează scandaluri în spațiul public, discuțiile pe temele unde nu există consens urmând să fie purtate doar în Comitetul Executiv al formațiunii politic.

„Colegii au propus adoptarea unei rezoluții care să cuprindă faptul că, intrând în logica campaniei, e important ca opiniile noastre să fie spuse în forurile statutare, iar cei care vor ieși în spațiul public cu afirmații care să lezeze partidul sau candidatul la prezidențiale să fie sancționați. Orice pas greșit e un pas decontat de partid și trebuie ca în această luptă să dăm dovadă de determinare, unitate și corectitudine”, a declarat Dăncilă după Comitetul Executiv.

În aceeași ședință, Viorica Dăncilă a fost revoltată de acuzația că primește „comandă din altă parte”.

Pe 7 iunie, întrebată dacă ar răspunde unor comenzi din afara PSD, din partea unor persoane care ar avea legături cu „serviciile”, Viorica Dăncilă a declarat că singura comandă pe care o primește este de la partid şi de la forurile statutare ale formaţiunii.

Viorica Dăncilă a fost desemnată, marți de către social-democrați, să fie candidatul formațiunii, la alegerile prezidențiale..

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Serios! Hai sa vedem dupa alegeri! Acum e imaginea pentru alegeri care trebuie construita cu multa si mare atentie in forta cu putere!

  2. Aceasta canalie cominternista a uitat cum il acuza pe Dragnea,dupa ce Securitatea cu sprijinul ei si al sefului comun, Natzzimann, l-a trimis la puscarie printr-o sentinta comandata!!!
    „Dictatorul” Dragnea era acuzat ca a dat afara din partid membrii de frunte in mod discretionar!? De fapt, nu facea decat sa curete PSD de conservele securiste care: ” Provocau scandaluri in spatiul public…”

  3. Ce uciga-l toaca!!! Gata bai, ciocul mic. Cei mai destepti, cinstiti si drepti in Romania sunt securistii, procurorii si judecatorii. Ei nu fura si n-au furat nici macar un capat de ata in viata lor. Restul cetatenilor Romaniei fac parte dintr-un Grup Infractionar Organizat care a devalizat bugetul statului si furat toata averea mobila si imobila a acestei tari dupa ce securistii cei drepti si omenosi i-au impuscat pe sotii Ceausescu in Dec. 89.

  4. Plescoianu,valiza la usa!Cum spunea rabinul: „Cand valiza e cu tine,o sa-ti mearga constant bine”!

  5. @ Zweistein
    Ce ai Calache? Bulibasele de la kibbutz nu suporta liderii adevarati geto-daci?

  6. @ Cu Limboiul: mai Lupusor Dacic,ce ar fi sa ii mananci Lupului Dacic despartirea pe silabe!Gainar marunt,tu si geto-dacii,vaca si chilotii!Ai platit articolele copiate???

  7. Este candidatura ei o idee buna?
    Nu , este proasta !
    Dar daca stau bine si ma gandesc , are sanse pentru ca o meritam!

  8. Intr-o tara normala, neocupata de alogeni, de fortele oculte iudeomasonice, in momentul actual, va fi necesare urmatoarele schimbari politice :

    1)Viorica Dancila presedinte !

    2)Eliberarea/gratierea lui Liviu Dragnea din inchisoarea politica !

    3)Liviu Dragnea prim-ministru !

    4)alogenii, tradatorii si vanzatorii de neam, cozile de topor la inchisoare pe viata !

    Dar, cum noi, poporul asuprit umilit si jefuit de straini, de corporatiile si multinationalele occidentale, ne vom lasa inselati in continuare cu „valori” si „civilizatie” occidentala, strainii care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi, nu vor lasa sa se intample o asa normalitate, si vom avea de „ales” tot dintre ei(„ajutati” de tastatura sistemului lor digital informatic) : dintre un ungur si un neamt ! Iata anormalitatea !

  9. Nu, prietene! Intr-o tara normala ar trebui sa fie Liviu Pkesoianu presedinte si tu, securist netrebnic, sa dai cu tarnacopul la noul canal Dambovita-Marea Neagra.

  10. Toti romanii s-au convins ca in orice partid daca exista un dialog sincer, nimeni nu va iesi afara sa-si spele rufele. Dancila a luat exemplul botnitei de la Dragnea. Dancila delireaza.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.