Aterizare de urgenţă în Italia

Avion plin cu români, în pericol de prăbuşire. Reacţia companiei

Călătorie de groază pentru aproape 100 de români care au plecat dimineată, cu avionul, din Bacău către Catania, în Italia.

Aeronava a fost foarte aproape să se prăbuşească în Marea Mediterană, din cauza furtunii care afectează Peninsula italică. Pasagerii spun că aeronava a pierdut brusc din altitudine și a ajuns la aproximativ 100 de metri deasupra apei. Bagajele s-au răsturnat peste oameni, iar panica s-a instalat imediat. Afectat serios de turbulenţe, avionul companiei Blue Air a avut probleme mari de stabilitate. În consecinţă, pilotul nu a avut altă soluţie decât să aterizeze de urgenţă pe o pistă din Palermo. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Reacția companiei Blue Air, după incident: „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat, astăzi, de la Bacău cu destinația Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri și cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranță. Cauza exactă în urma căreia aeronava Boeing 737 a fost nevoită să-și întrerupă cursa a fost, în principal, vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât și turbulențele severe în apropierea aeroportului.“

După încheierea acestor fenomene meteo, aeronava și-a continuat zborul cu destinația Catania. Aparatul a preluat de acolo pasagerii zborului de retur Catania – Bacău.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Bre oameni buni,comunicatu’companiei Blue Air ne spune ca:”vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât și turbulențele severe în apropierea aeroportului.“ a fost cauza incidentului de zbor.Bre oameni buni,vantu’de forfecare e un fenomen meteo care poate fi fatal pt. aeronava indiferent de cat de mare si performanta ar fi aeronava.Intrebarea este ,cum se face ca un B 737 ,care are la bord tot ce-i trebuie pt a depista din timp si a ocoli formatiunile noroase in preajma carora se dezvolta asemenea fenomene,s-a bagat de buna voie in asa ceva.Mai mult in apropierea aeroportului exista aparatura la sol care depisteaza daca in zona acestuia exista premise sau chiar actioneaza un vant de forfecare(VF).In timplul zborului pilotul stie din ce directie bate vantul in raport cu directia sa de zbor.Fenomenul VF consta in schimbarea brusca a vitezei, directiei si sensului din care bate vantul.Vantul poate fi brusc puternic ascendent,descendent,lateral etc.Daca aeronava intra intr-un asemenea „jet” puternic descendent si se afla in apropierea solului(aeroport,dealuri ,munti), zborul se poate incheia cu o catastrofa,pt ca aeronava devine aproape incontrolabila si se poate izbi de sol.Daca aeronava se afla la inaltime suficient de mare,ea pierde rapid inaltime , mai sunt sanse sa fie redresata,dar poate ramane cu deformatii permanente ale structurii sale de rezistenta,fortele suplimentare la care e supusa fiind ff mari.In concluzie pilotii ar trebui opriti temporar de la zbor pana cand se lamureste complet situatia.Trebuiau sa ocoleasca zona! De ce n-au facut-o?Poate ca nu e vina lor!Dar daca este?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.