Papa Benedict, primul interviu după demisie

Papa emerit Benedict al XVI-lea afirmă că se simte bine, după trei luni de la demisia sa istorică, într-un interviu publicat miercuri în ediţia online a ziarului Bild Zeitung, citat de Mediafax.

„Trăiesc ca un călugăr. Mă rog şi citesc. Sunt bine”, a declarat fostul papă german, în vârstă de 86 de ani, în acest prim interviu acordat presei, şi anume unui jurnalist de la tabloidul german, coautor al unei cărţi despre Biserica Catolică în Germania.

Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), care i-a succedat în aprilie 2005 Papei Ioan Paul al II-lea, a demisionat la 28 februarie, afirmând că „nu mai are forţa” să conducă Biserica Catolică, o premieră în ultimele şapte secole.

Benedict al XVI-lea, care a făcut aceste declaraţii la mănăstrirea de la Vatican în care s-a instalat începând din mai, a dezminţit totodată zvonuri potrivit cărora ar mânca puţin, afirmă tabloidul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.