Papa Francisc: „Este inacceptabil”

Papa Francisc a denunțat duminică, din Piața San Pietro din Roma, numărul inacceptabil de victime civile, în special copii, în timpul confruntărilor armate din Alep, nordul Siriei, potrivit AFP, citată de Agerpres.

”Din păcate, din Siria sosesc știri despre victimele civile ale războiului, în special din Alep. Este inacceptabil că atât de multe persoane lipsite de apărare, în special copii, plătesc prețul acestui conflict”, a spus Papa în fața a mii de credincioși strânși în piața San Pietro.

Acești civili plătesc ”prețul închiderii inimilor și a lipsei de voință pentru pace a celor puternici”, a adăugat Suveranul Pontif care i-a invitat pe cei prezenți să țină un moment de reculegere pentru ”frații și surorile” din Siria.

Potrivit Observatorului sirian al drepturilor omului, cel puțin 130 de civili au fost uciși în urma declanșării ofensivei lansate de alianța grupărilor rebele la 31 iulie asupra zonei de sud a orașului Alep pentru a înfrânge asediul forțelor președintelui sirian Bashar al-Assad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.