Adrian Papahagi scrie pe Facebook despre contribuția sa la programului politic al Partidului Mișcarea Populară și vorbește despre câteva propuneri, despre care nu este însă foarte sigur că vor și rămâne. Subliniază că aceasta este convingerea sa privind relația dintre stat și biserică.
Astfel, Papahagi scrie că a propus ca statul să nu mai finanțeze construcția de biserici noi, ci sa dea bani pentru întreținerea celor existente.
”Ca să vedeți ce habotnic sunt, în loc să fiu la biserică acum, scriu la programul politic al Partidului Mișcarea Populară. Iată, pentru, pentru moment, ca teaser, doar două puncte adăugate de mine la cele scrise până acum de colegii mei, ca să mai răcorim (sau reîncingem) spiritele.
Dacă reacțiile sunt articulate, vă voi consulta pe toate capitolele. În fond, de-aia se cheamă mișcare populară…
Așadar:
“PMP recunoaşte locul eminent pe care-l ocupă bisericile în cultura noastră naţională şi va finanța din bani publici întreținerea patrimoniului istoric deţinut de cultele din România, partea cea mai amplă și valoroasă a moștenirii noastre arhitecturale și artistice.
Nu vom mai sprijini construcția de biserici noi din fonduri publice: acestea trebuie finanțate de comunități, nu din banul public, ca mită oferită Bisericii de către politicienii în căutare de voturi.”
Nu știu dacă vor rămâne; eu așa văd lucrurile”, a conchide Papahagi pe Facebook.
Adrian Papahagi și-a anunțat, vineri, demisia din PDL.
„Am transmis astăzi domnului Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, o scrisoare de demisie din partid. Părăsesc Partidul Democrat Liberal fără resentimente şi păstrez aceeaşi prietenie colegilor alături de care am dus luptele politice ale anului trecut, în special organizaţiei PDL Cluj şi domnului Emil Boc”, a scris Papahagi pe Facebook.