Parcările publice de pe bulevardele Sect. 4, tarifate

În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile autovehiculul, pe cheltuiala conducătorului auto.

De (C.C.)
Parcările publice de pe bulevardele Sect. 4, tarifate

În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile autovehiculul, pe cheltuiala conducătorului auto.

Cele peste 2.500 de locuri de parcare publică de pe bulevardele din Sectorul 4, administrate de Primăria Sectorului 4, vor intra în regim de tarifare, începând din data de 23 august a.c.

Potrivit hotărârilor Consiliului Local al Sectorui 4, spațiile de parcare de pe bulevarde vor fi reorganizate și împărțite în două zone tarifare, marcate cu galben și cu verde, în funcție de gradul de aglomerare, precum și de existența mai multor puncte de interes pentru cetățeni.

Astfel, zona galbenă, tarifată cu 2 lei/oră, a fost creată în locuri în care există bănci, farmacii, spitale, sedii ale unor instituții publice, iar zona verde, tarifată cu 1 leu/două ore, este valabilă în locații în care fluxul de mașini este unul redus.

Toate parcările sus menționate, existente pe bulevardele Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Giurgiului, Alexandru Obregia, Șoseaua Berceni, Tineretului, Iriceanu, Străduinței și Luică vor fi marcate corespunzător, iar sumele încasate din aceste tarife vor constitui bugete pentru amenajarea unor viitoare parcări, precum cele din strada Pridvorului, din zona Piața Sudului sau cea din zona străzii Tulnici.

Trebuie menționat faptul că șoferii vor fi informați în legătură cu acest regim de tarifare prin pancartele care vor fi montate în zonele respective, unele cu galben, celelalte cu verde, iar intervalul de taxare va fi de luni până duminică între orele 8-18, în rest fiind gratuit. Plata parcării se poate face extrem de simplu, prin SMS la numărul 7424 sau folosind aplicația Primăria Sectorului 4.

În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile autovehiculul, pe cheltuiala conducătorului auto.

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Revin la comentariul meu anterior.
    Daca un sofer din alt sector parcheaza in spatiul public, o face pentru cateva ore, dupa care pleaca.
    Daca un sofer din sector parcheaza pe spatiul public, inseamna ca Primaria, prin serviciul de Domeniu public, nu a fort instare sa-i atribuie un spatiu de parcare platit ( cu 48 lei/an), deci e vina primariei ca a parcat acolo.
    In afara de asta, noi platim taxe de sector, taxe pe impozit auto, taxe pentru sosele, taxa Basescu la benzina, taxa de lux la benzina si Dumnezeu mai stie cate alte taxe, iar Primariile de sector, in loc sa rezolve problema parcarilor de resedinta, inventeaza alte taxe intr-o bucurie, ca sa nu se vada impotenta lor in rezolvarea adevaratelor probleme ale locuitorilor sectoarelor, rezolvari pentru care sunt ALESI SI PLATITI DIN BANUL PUBLIC, nu din contributiile corporatiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.