Parchetul General contrazice o afirmație a lui Sebastian Ghiță

Parchetul General afirmă, după declarațiile lui Sebastian Ghiță privind modul cum a fost adus în țară Nicolae Popa, că în urma verificărilor efectuate a rezultat că aducerea în România a lui Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile transportului au fost achitate integral de către această instituție.

„Precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție”, susține Parchetul într-un scurt comunicat.

Parchetul General a anunțat totodată că a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru abuz în serviciu în cazul informațiilor făcute publice de Ghiță.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informațiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmații făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menționată prin intermediul înregistrărilor difuzate”, se mai arată în comunicat.

Varianta lui Sebastian Ghiță

Sebastian Ghiţă a afirmat într-una dintre înregistrările video date publicității de RTV că o firmă din Ploiești a plătit 200.000 de euro pentru un avion care să-l aducă în ţară pe Nicolae Popa, fost director Gelsor. Banii au fost plătiţi la cererea Laurei Codruţa Kovesi, a susținut Ghiţă.

„La cererea lui Kovesi, o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa din Indonezia. Realitatea este că o firmă privată, la cererea statului român, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi care a furat sute de mii de oameni. O întreb pe doamna Kovesi: ce fel de operaţiune o fi asta? Oare suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa sau sunt doar eu? Am acţionat eu în numele statului român?”, a spus fostul deputat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.