Parchetul General, verificări după declaraţiile lui Dragnea referitoare la şeful SPP 

Parchetul General a demarat, miercuri, verificări după declaraţiile lui Liviu Dragnea referitor la şeful SPP. Liderul PSD a declarat că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3.

Liderul PSD a arătat că, în situaţia în care acelaşi tip de discuţie l-a avut Pahonţu şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, foştii premieri PSD, „putem începe să avem explicaţii” pentru relaţia tensionată a acestora cu partidul.

„Instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu şefii unor astfel de instituţii – şi mă refer la SRI, la SIE şi puţin la SPP. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat şi pe Sorin Grindeanu şi pe Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi cu coaliţia. N-avem de unde să ştim acuma, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului”, a mai spus Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Dragnea să fie monitorizat permanent. La fel și Tariceanu și membrii guvernului. In felul ăsta se vor lămuri multe lucruri.

    • Asa te-a invatat taticul tau, ‘mnezeul rezistacilor si gobbels-ul globalizarii Geoooorge Soroooos ca se construieste democratia?

    • Poate n-ai aflat dar Tăriceanu a fost monitorizat zilnic de câțiva ani și cu toate astea nu i-a găsit nimic. Deci, ori sunt atât de proști urmăritorii ori chiar e curat. Poate la fel e și cu Dragnea. Crede cineva că nu ar fi fost închis dacă s-ar fi găsit o chestie ilegală cât de mică la el?

  2. Este exact ca in bancul cu telefonul fara fir!Din prieten in prieten, de la tigari Intim Club se ajunge la tutun aflangiu….O alta pagina umoristica deschisa de Dragnea…

  3. Breaking news Antena 3: Statul paralel a învins-o pe Simona Halep! Codrin Ștefănescu cere întrunirea de urgență a CEx pentru ca Dragnea să poată propune înlocuirea Simonei cu o femeie de încredere, din Teleorman. Preferabil secretară. – Kamikaze. Ha,ha,ha…..! ! !

  4. „Parchetul General, verificări”… cu concluzii deja stiute. Idea e sa oblige guvernul sa accepte SPP si sa fie spionat in continuare. E la mintea cocosului ca un serviciu aflat sub directa comanda a presedintelui reprezentand opozitia va spiona puterea executiva si parlamentara. Statul de drept romanesc nu chiar e drept, ba chiar putem spune ca e stramb rau.

  5. Trebuie sa ne intoarcem la decembrie 1989, sau sa re-incepem chiar cu el daca Tariceanu, Dragnea si ceilalti nu inteleg. Sa ne intoarcem si sa o luam de la capat dar … fara EI !.

  6. Cu atatea probleme starnite doar si nerezolvate,maniosul din Campia Romana,sufla in carbunii altora sperand ca se va extinde focul.Piromanul din fruntea Camerei Deputatilor in deplina degringolada de gandire vrea sa-i aduca pe ministri la raport de parca asta ar fi problema in Romania si anume ca ministrii nu raporteaza.Ce sa raporteze?Cui sa raporteze?Cine sa-i judece?Degeaba a daramat doua guverne pastrandu-si acolitii inutili doar pentru a i se sufla despre ce se misca si cum se misca.Nimeni nu-i sufla insa cum se face rost de bani.Au gasit vinovatul:”statul paralel”.Simt ei PSD-ii ca cineva ii duce de nas.Pai dupa ce si-au bagat singuri belciuge in nari si i-au dat funia lui Dragnea la ce sa se mai astepte?Din piatra seaca nu scoti bani si nici din coada de caine nu faci sita de matase.Viorica cea „neconflictuala” vrea sa zburde singura prin capitala ,eventual pe bicicletele primariei.Si? se vor inmulti banii?Nu.Dupa ce au hacuit legile justitiei acum sunt nelinistiti de cum functioneaza serviciile.S-ar ocupa de orice numai de ce trebuie, nu.Curios individ,vrea el sa afle totul ca sa doarma linistit ca nimeni nu misca fara stirea lui.E greu sa ajungi sus si sa te ia ameteala cand te uiti in jos.Doar ameteala ,atat se produce in capul acestui ratacit in logica conducerii statului.Trist este ca in jurul lui sunt alti ametiti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.