Parchetul General: Noile coduri nu au pus probleme procurorilor

Parchetul General susține că intrarea în vigoare a noilor coduri nu a pus probleme de aplicare a noilor instituții procesual penale, activitatea parchetelor desfășurându-se, încă din primele momente, în parametri de normalitate, nefiind înregistrate blocaje sau sincope.

Aceste aspecte sunt relevate şi de modul în care au fost instrumentate cauzele cu care au fost sesizate unităţile de parchet, afirmă Parchetul General într-un comunicat transmis luni.

Ministerul Public dă un exemplu de instrumentare a unui dosar din prima zi în care au intrat în vigoare noile coduri.

„Un exemplu de acest fel îl reprezintă şi dosarul constituit la data de 1 februarie 2014, la  Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ca urmare a sesizării transmise în aceeaşi zi de către poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, având ca obiect o tentativă de omor. La aceeaşi dată, a fost dispusă de către procurori începerea urmăririi penale pentru faptă, fiind dispuse, prin ordonanţă, efectuarea cercetării la faţa locului şi examinarea medico-legală a victimei, audierea martorilor, acte procedurale şi procesuale exercitate de către organele de cercetare penală împreună cu procurorul de caz. Probatoriul administrat a relevat că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 14:45, pe fondul consumului de alcool şi a unei altercaţii spontane, victimei H.E. i-au fost aplicate patru lovituri de cuţit în zona pieptului, feţei şi a mâinii, de către tatăl concubinei sale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa. Autorul faptei a fugit de la faţa locului, dar ulterior s-a predat organelor de poliţie, fiind condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul  Satu Mare, unde prin ordonanţă s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Vindiş Dumitru. După audierea suspectului, a fost pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de tentativă de omor, aducându-i-se la cunoştinţă calitatea de inculpat, procedându-se la o nouă audiere a sa. Din probele administrate a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Vindiş Dumitru a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor, context în care s-a solicitat de către procurori arestarea preventivă a acestuia. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Satu Mare a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul Parchetului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.