Parlamentar PSD: SRI nu a informat asupra unor cazuri de corupţie sau şantaj în cazul RMGC

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop (PSD), a declarat luni, după discuţia cu directorul SRI, George Maior, că serviciul nu a semnalat cazuri de corupţie, trafic de influenţă sau şantaj în rândul politicienilor legat de proiectul Roşia Montană.

„La nivelul comsiei am primit o informare privind benificiari legali ai celor peste 500 de informări, competenţa comisiei este de a vedea dacă s-au transmis şi dacă s-au transmis în timp util acele informări, nu avem competenţa de a ne uita în interiorul informaţiilor. Din cele prezentate, nu există informaţii şi informări trimise către Parchet”, a spus Pop, întrebat fiind dacă în informările SRI au fost semnalate cazuri de corupţiei la nivelul reprezentanţilor statului în ceea ce priveşte relaţia cu RMGC şi dacă există rapoarte transmise Parchetului în acest sens.

Ulterior, parlamentarul PSD a fost întrebat dacă au fost cazuri de lobby în rândul politicienilor pentru promovarea proiectului Roşia Montană.

„Au existat discuţii, prezentări, de tip onest. Nu au existat elemente sau SRI nu a informat privind acţiuni de trafic de influenţă sau alte aspecte din zona infracţionalităţii”, a mai spus Pop.

De asemenea, el a mai fost întrebat dacă a aflat să existe politicieni care să fi avut relaţii de o natură sau alta cu RMGC.

„Întrebarea noastră a fost foarte clară, şi anume: dacă SRI are date privind încălcări ale legii. Mă refer la trafic de influenţă, mă refer la mită, la şantaj sau la altceva. Nu există”, a mai spus Pop.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.