Corina Creţu a declarat că plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a adoptat Raportul privind sănătatea mintală.
Acesta urmăreşte să creeze schimbări pozitive în vieţile a circa 150 de milioane de cetăţeni europeni cu astfel de afecţiuni, a arătat europarlamentarul.
„Raportul subliniază importanţa promovării sănătăţii mintale, prevenirea acestor afecţiunilor şi asigurarea accesibilităţii în ceea ce priveşte diagnosticarea timpurie”.
Sunt absolut vitale pentru a trata nevoile de lungă durată ale cetăţenilor europeni, a mai spus Crețu.
Diagnosticarea timpurie şi accesul la tratamentul sunt esenţiale pentru a reduce rata sinuciderilor
Raportul arată ca în ultima perioadă mulţi tineri din UE au fost extrem de afectaţi şi o mare parte recurg chiar la gestul extrem, cel al sinuciderii”, spune Creţu, pe Facebook.
În context, europarlamentarul şi-a exprimat regretul pentru gestul celor două fete din judeţul Hunedoara, care au ales calea sinuciderii.
Raportul adoptat de PE arată că autorităţile naţionale trebuie să acţioneze rapid, sănătatea mintală afectând tot mai grav grupurile vulnerabile.
„Doresc să-mi exprim sincere condoleanţe pentru cele două fete de 15 ani, din judeţul Hunedoara. Din păcate nu se mai află printre noi şi sper ca familiile lor să găsească puterea şi sprijinul necesar pentru a depăşi această încercare.
Raportul votat azi atrage atenţia asupra faptului că autorităţile naţionale trebuie să acţioneze rapid.
Sănătatea mintală afectează din ce în ce mai grav grupurile vulnerabile ale societăţii: persoanele defavorizate, femeile, tinerii sau migranţii. Dar și orice persoană care devine mai sensibilă într-un anumit moment al vieţii sale.
E absolut necesară identificarea unor astfel de grupuri vulnerabile şi elaborarea unor politici specifice.
Crizele sistemice fără precedent şi provocările socio-economice afectează şi mai mult sănătatea mintală a cetăţenilor europeni”, a conchis Crețu.
Raportul solicită o strategie europeană cu obiective clare şi bine definite în domeniul sănătăţii mintale
Vorbim de finanţare specifică şi adecvată, precum şi instituirea unui an european al sănătăţii mintale.
România se află pe locul 58 în lume în ceea ce priveşte rata de suicid şi pe locul 126 în ceea ce priveşte depresia.
„Anxietatea, depresia şi tulburările de comportament sunt printre principalele cauze de boală şi suferinţă în rândul tinerilor.
În România, aproximativ 22.000 de copii şi tineri trăiesc cu un diagnostic de boală mintală.
În România nu există însă un departament responsabil strict pentru sănătatea mintală în cadrul Ministerului Sănătăţii. Acest lucru pune sub presiune profesioniştii din domeniu şi reprezintă un pericol pentru pacienţi şi persoanele cu dizabilităţi.
Sper ca Raportul adoptat azi în Parlamentul European să reprezinte un semnal de alarmă pentru ameliorarea aspectelor descrise mai sus”, a mai subliniat eurodeputatul Corina Creţu.
Hai,Bruselu” nu impuneti un vax si pentru asta?