Parlamentul german a aprobat dubla cetățenie

Camera inferioară a Parlamentului german a adoptat joi o nouă lege privind cetățenia, relaxând unele dintre cele mai stricte reguli din Europa, permițându-le tinerilor germani de origine străină să dețină două pașapoarte, o decizie de care beneficiază în principal extinsa comunitate turcă, informează Reuters, citată de Agerpres.

Până acum, copiii de imigranți din țările din afara UE erau nevoiți să aleagă la vârsta de 23 de ani între cetățenia germană și cea a țării de origine a părinților lor.

Interdicția privind dublul pașaport este de mult timp criticată de comunitatea de aproximativ trei milioane de persoane de origine turcă din Germania, din care mai puțin de jumătate au luat cetățenia germană.

Tinerii pot să aibă acum două pașapoarte dacă, la vârsta de 21 de ani, pot să dovedească faptul că au trăit în Germania pentru cel puțin opt ani ori au mers la școală în această țară timp de șase ani și au obținut calificări.

Liderii comunității turce au criticat noua lege, deoarece se aplică doar tinerilor și nu-i vizează și pe cei mai în vârstă, mulți dintre care trăiesc de decenii în Germania.

Dubla cetățenie a fost unul din proiectele favorite ale social-democraților (SPD), care se află la guvernare cu conservatorii conduși de cancelarul Angela Merkel.

Conservatorii s-au opus mult timp dublei cetățenii, susținând că este imposibil ca cineva să fie loial față de două țări în același timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.