Romania riscă să nu mai participe la Eurovision 2016, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la European Broadcasting Union (EBU) de către TVR.
„Reprezentanţi ai European Broadcasting Union – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – au anunţat, deocamdată verbal, reprezentanţii Televiziunii Române că, din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la EBU de către TVR, acest organism va trece la următorul prag de sancţiune. Astfel, România riscă să nu fie acceptată pe scena Eurovision şi nici nu va primi, prin satelit, semnalul pentru a putea transmite această competiţie”, se arată într-un comunicatul al TVR, potrivit Mediafax.
Televiziunea Română are o datorie de aproximativ zece milioane de euro către EBU. Ultima rată, care a fost în valoare de 250 de mii de euro, a fost achitată de TVR în luna ianuarie. La acea dată TVR a anunţat că nu mai are posibilitatea de a susţine viitoarele rate.
„Tocmai pentru a ne asigura de participarea şi transmiterea competiţiei, în 2016 – pentru prima dată după mulţi ani – TVR a achitat la termen (în martie) taxa de participare. Dar cu toate acestea se pare că datoriile acumulate au determinat boardul EBU să ia această decizie radicală. Înalţii oficiali ai EBU au precizat că aşteaptă un punct de vedere de la cei carora li s-au adresat în ultimele luni (Parlament, Guvern, Ministerul de Finanţe) pentru că este datoria fiecărei ţări să îşi poziţioneze onorabil televiziunea publică, prin legi corecte şi finanţări aduse la zi”, se mai precizează în comunicatul citat.