Partidul Dianei Șoșoacă prinde aripi

Aproape 56% dintre români consideră că țara noastră nu beneficiază deloc sau prea puțin de faptul că este membru al Uniunii Europene, același procent considerând că integrarea în UE  a adus beneficii doar pentru unii. Sunt doar două dintre rezultatele celui mai recent sondaj dat efectuat și publicității de CURS  în perioada 10 – 20 martie, 2023.

Cercetarea mai relevă și că dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar fi pe primul loc în opțiunile de vot cu 33%, urmat de PNL, cu 21%, și de AUR cu 16%. O prezență nouă în tendința de vot a românilor o reprezintă partidul SOS România, inființat de Diana Șoșoacă.

În privința situației României, 74% dintre respondenți au declarat că lucrurile merg într-o direcție mai degrabă greșită. Românii chestionați au mai declarat și că principalele probleme de care conducerea țării ar trebui să se ocupe sunt: nivelul de trai, pensiile, salariile (30%) și economia/criza financiară (21%).

 

Metodologie

Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste
Volumul eşantionului: 1105 respondenţi, votanți în vârstă de 18 ani şi peste
Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
Metoda de culegere a datelor: faţă-în-față, la domiciliul respondenților
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
Datele sunt ponderate în funcție de structura pe vârste a electoratului României

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

66 de Comentarii

  1. Sodaj trucat de catre Centru de Sociologie Imbarligatoare Urbana condus de SRI. In realitate SOS este peste AUR. AUR e scos in fata de catre SRI pentru a amagi romanii cum ca acest partid este cu adevarat unul nationalist. Nu vedeti ca Simeon este umflat cu pompa SRI si este mereu invitat la televiziunile satelite SRI in tinmp ce Diana Sosoaca cu greu mai este invitata la cate o emisiune tv?

  2. Uraaaaaaaaaaaaaaa, trăiască Şoşoacă că ca ea noi nu găsim!

  3. Pentru că usertriștii și alți slugoi d-ăștia pro-occidentali OTAN-iști fanatici, mancurtizați, fac spume la gură când aud de Diana Șoșoacă, atunci eu mi-am propus să votez cu ea și cu partidul ei la toate alegerile de anul viitor. Am vreo așteptare ? Absolut nici una, mă doare la coccis de „ceea ce va face” în Parlament, Guvern sau whatever, nu îmi pasă, poate să facă ce vrea. Singurul meu obiectiv, singurul meu scop este să le fac nasoale celor menționați la început, dacă măcar un singur userist, pro-OTAN-ist, dacă un singur mancurtizat va face accident cerebral, cancer la ficat sau orice boală nasoală, de spume că și votul meu a adus partidul Dianei Șoșoacă în Parlament sau și mai bine la guvernare…atunci consider votul meu un succes. Vreau să îi văd pe toți pro vesticii ăștia, pe aia de la UE cum fac crize de nervi și poate , de ce nu, Doamne ajută și niște atacuri cerebrale. Așadar, votez cu ură față de cei menționați și ura mea nu are capăt față de ei, nu mai există nici o posibilitate de împăcare între mine și ei…

  4. De unde sa aiba asta 4%, din burta ? Partidul ei are doar un nume, o stampila si o cheie. Nicio organizare in 25 de judete. Sondaj mincinos. De unde scoate SIEmion 21% din Romania, ca fraierii lui sunt afara, unde-i prostesc popii SIE trimisi in misiune. In RO sunt doar doua partide si o uniune culturala care nu face mai mult de 4,6%, o voteaza securistii prin alte judete sa intre in parlament. Cine dracu ii voteaza pe betivii de la PMP, ce sa serveasca aia ? Despre Drula si alti 3-4 idioti n-are rost, in 2024 se lupta cu pragul (eu zic ca nu mai intra, vezi Mucusor Dan si frantuzoaica de la 1).Scurs-ul asta ne-a scris cine apare pe buletinul de vot, dezinformarea s-a pornit !

  5. Nu cred in 4 la suta SOS-ul matracucii.Asta inseamna sa avem 4 la suta retardati fara vindecare in Romania?Mi se pare suprarealist.In orice tara nu cred ca cei sariti de pe fix sunt mai mult de 2 la suta(1 la suta fiind deja la Obreja)

  6. Trebuia la recensamant sa fie inca o rubrica:cati sosoci avem in Romania.Desi am o oarecare retinere ca toti s-ar fi declarat sosoci.De rusine multi ar fi ascuns faptul.E ca si cand ai intreba cati viziteaza casele de toleranta(alea cu felinar rosu).Putini ar declara ca sunt clientii lu’ tanti Varvara.Au neveste ,au familii,etc.Deci,in incheiere,numarul de sosoci arata nivelul de educatie democratica in oricare tara.Arata si nivelul sanatatii mintale.

    • N-asa ca voi astia care sugeti de seva Romania de 33 de Ani,sunteti speriati ca va dau altii jos de la butoane????
      PsdPnlUdmrAur acelasi balaur cu 7 capete???

  7. Mesajul parlamentarei obeze vizează opinia publică din România și se înscrie în linia antioccidentală și prorusă, urmărind consolidarea acelei părți antieuropene a opiniei publice din țară

  8. La procentul mare de imbecili/mp din Rromanika, nici nu ai de ce sa-ti faci cruce ca partidul Sosoacei sau al Petrovilor au niste procente neasteptate in preferintele de vot ale romanilor.
    Eu nu ma mai mir de nimic,
    de mult timp……[Rumburak]

  9. Ne place tuturor să ne complacem în derizoriu, în futil, în vulgaritete și bășcălie ieftină când avem de-a face cu teme care ne depășesc capacitatea de reacție. Cazul Șoșoacă e o astfel de temă, care ne privește și ne strivește pe noi toți, de la justiție și politicieni și până la badea Gheorghe. În loc de o reacție fermă și eficientă, ne limităm la a zâmbi amuzați și la a zice „e democrație bre, tanti e senatoare aleasă, s-a luptat cu restricțiile Covid, e patrioată… da’ ce rău ne face, că noi știm mai bine cum stau lucrurile?”. Ei bine, nu știm. Și la ziua decontului vom plăti o sumă enormă în contul acestui caz, dacă nu facem ceva… ieri, nu azi!Puroiul Sosoaca trebuie cauterizat.Daca vrem sa mai avem o fata de oameni zdraveni la cap.

  10. O individa platita din buget, care-si permite sa se comporte ca-n codru. Chiar nu este nicio posibilitate sa fie indepartata din Senat? Hidoasa persoana si iresponsabila.

  11. sos prinde aripi, lidera a ramas grea cu……aur, în lipsă de programe si profesionisti , a da cu melita, nu rezolva problemele româniei???

  12. @Toros Dinu/Lasa bai ca traiesc bine cei 120.000 de securisti din cele 7 servicii secrete ce mananca ca trantorii 4,5 miliarde de euro anual fara sa produca nimic benefic pentru aceasta tra. Pe ei, bineinteles ca nu-i vrei cauterizati ca doar esti si tu unul dintre ei. Vezi ca ce-i doresti tu Dianei Sosoaca, Sfantul Dumnezeu poate sa te cauterizeze pe tine.

  13. Ba chiar procentul SOS e prea mic față de realitatea din teren. Dacă ar fi fost doar 4%, nicib măcar n-ar fi fost băgat în seamă acest partid, nici măcar n-ar fi apărut pe sondaj. Procentul real e cel puțin dublu sau chiar triplu, de l-au luat în seamă.

  14. Nu vedeti ca Simeon este umflat cu pompa SRI si este mereu invitat la televiziunile satelite SRI in tinmp ce Diana Sosoaca cu greu mai este invitata la cate o emisiune tv.
    Vedem, dar sunt putine aparate cu diagonala asa mare.
    Tonti, dar multi. Le explica prealatratoarea de ce s-au ratat.
    CE SCOALA ARE TOVARASI, ICOANA VOASTRA PREALATAREATA?!
    N-AM REUSIT SA AFLU.
    O AVEA MACAR BACALAUREATUL?
    Sau a fost colega de facultate cu Cumpanasu?

  15. Am votat USR votez Shoshoacă.Punct.Că nu ai cu cine cu altcineva.Că doar nu o să votez PSD ! Iar cu liberlalii trebuie să fii căzut rău in cap sa iti tai singur craca votându- i.Singura realistă si in trend care chiar aduce o schimbare binevenită in ultimii 30 de ani e Shoshoaca.Poa să comenteze idiotii ce or comenta.Fac pariu că votează cu PSD toti sperând la ce??

  16. SOS este pe primul loc in fapt. Dupa ei cativa PATRIOTI mai sunt, apoi potopul tradatorilor de Neam si de Tara pe care ii va inghiti gheena. pam-pam.

  17. Ma indoiesc ça AUR are doar 16% ,la fel cum nu cred procentul PNL-ului

  18. Nimeni , nimic despre pu-sl varan&co ? Cite locuri le rezerva pe liste psd contra sustinere la hantene ?

  19. Rahat cu perje, sondajul e de anul trecut sau e identic cu anul 2022, ori cu cei din perioada ultimelor alegeri! Sosoa a creste in capul vostru ca e persoana fizica si aveti o problema cu ce scoate pe gura si cu femeia asta! Sondajul e un fas perfect.

  20. Dezvăluiri din presa:
    „Despre sondajele CURS: Patron C.U.R.S SRL – Iosif Buble, fost reporter Antena/Latrina3 si sotul deputatei PSD, AdrianaTUŞA.
    Pana la inceputul lunii Decembrie 2017, acest SRL pentru sondaje era detinut de 2 fosti turnatori dovediti la Securitate.
    De la inceputul lunii Decembrie 2017 a fost preluat de un „fost” jurnalist la Antena 3, anume Iosif Buble. Acelasi personaj care detine si stiripesurse.ro

    Iosif Buble este casatorit cu Adriana Diana TUŞA, actual deputat PSD.

    Respectiva in legislatura 2012-2016 s-a perindat de la PNL la PDL si inapoi, ca mai tarziu sa negocieze trecerea la PSD cu Liviu Dragnea in schimbul sustinerii PSD cu „stiri de bine” pe stiripesurse.ro ”
    ………………….
    Credibilitate sondaje CURS :zero credibilitate
    Ex:”Pieleanu va muri de foame. CURS, detinut de Iosif Buble, vine cu cifre si mai slugarnice: Iohannis este pe locul doi, increderea in DNA s-a prabusit( 23 MAI 2018)”
    PS. de ce nu ne miram?Nu exista in Romania casa de sondaje profesionista cat de cat

  21. Nu sunt fan Șoșoacă, dar văd că cele mai multe “argumente” sunt despre felul în care arată. E grasă. Dacă era top-model, era curvă. Cea mai tare acuzație, putinistă, deși legea propusă de ea cere teritorii din Ucraina pentru România, nu pentru Rusia( Rusia se descurcă singură). Îmi e simpatică doamna pentru spaima viscerală pe care le-o produce unora.

  22. …ieri a fost difuzat acest sondaj pe toate posturile…care este, de fapt, realitatea?…nici pomeneala, sos, pmp sunt la si altele, 1%…udmr a scazut la 3%…usr este intre 6 si 7%…pnl se indreapta vertiginos spre 11%…si acum explicatia agitatiei: aur a depasit psd!…aur are, de fapt, peste 30% iar psd se indreapta spre 27%…nu spun altceva, doar zilele trecute cei de la psd ii tachinau pe penelei ca le-a luat-o aurul inainte…de aici si jocul de glezne cu anticipatele-nutret pt prosti, nici daca ar incepe demersurile acum nu ar putea avea loc anticipate in acest an…aur va castiga tot in 2024, spre disperarea multor troli de aici si de aiurea!…

    • SONDAJE MANARITE DE FIRMA DE CASA A CIUMEI ROSII PSD…SE STIE CA S..CURS MANARESTE SI IMBARLIGA PROCENTE ELECTORALE IN FAVOAREA CIUMEI ROSII PSD SI A LEPREI GALBENE PNL..

  23. Cand te casatoresti alegi o femeie care te-a inselat de 100 de ori sau o femeie care doar ti-e teama ca te va insela.Acelasi lucru este si cu votul partidelor . Pe cei care i-am votat,nu am avut speranta ca o sa faca mare branza,dar nu credeam ca o sa faca asa de mult rau,fara sa clipeasca,fara mustrari de constiinta.

  24. Sosoaca ca-n codru.
    In pandemie guvernele Orban si Citu se comportau la sediul guvernului meu ca pe maidan in scara blocului, de unde-si trage numele Trabucel.

  25. De ce nu aprobati comentariile mele decente ,dar le aprobati pe cele ale jurnalistilor vulgari,care discrimineaza femeia , femeia care lupta pentru adevar.Incep sa -mi pun semne de intrebari,de impartialitatea articolelor ,autocenzurii.

  26. Asa se manipuleaza prostimea. Ne meritam soarta. Suntem multi, dar prosti!

  27. Tara are 6 milioane de retardați votanții turistului mutant pe banii noștri.

  28. Aceasta doamna se lipește de adevăruri istorice doar pentru capital politic,ea este o aghenta a serviciilor ruse

  29. Peste 40% rromani sunt analfabeti functionali.Daca prinde aripi ,prinde doar prostia,marlania si ignoranta.

  30. Evident ca e un sondaj comandat si trucat !!!!
    Cum sa aiba si de ce PSD – ul 33 % ???? Nu mai vorbesc de celelalte adunaturi….mai ales USR-UL…….
    Singura care propune solutii adevarate, reale pentru tara si poporul roman este DIANA SOSOACA..,..

  31. DUPĂ ULTIMELE „ÎNTÂMPLĂRI POLITICE” VĂ PREVIN D-NĂ ȘOȘOACĂ DE NENOROCIRILE CARE VĂ PASC,DINTRE CARE CEA MAI MARE -NU ESTE EXCLUS SĂ AVEȚI SOARTA ACELUI DOMNITOR AL MOLDOVEI-FANARIORT-DE ORIGINE DAR ROMÂN CA SIMȚIRE-DE GRIGORE GHICA E VORBA,DE AUSTRIECI,OTOMANI ȘI BUCOVINA!„„ NOI ROMÂNII IUBIM TRĂDAREA …DAR ȘI PE TRĂDĂTORI”

  32. in tara asta voteaza de 33 de ani doar STS,daca vreti alegeri libere ,salarii si pensii decente ,SNPPC, puneti osul la munca măcar in ziua de vot

  33. De ce va este frica,nu scapati. Sosoci sunt multi in tara,tacuti,linistiti,decenti,ponderati care au suportat,au plecat obrazul,au ingenuncheat,dar cand se vor ridica, prea multi or sa fie judecati.Daca noi nu am avut curajul,are SOSOACA in locul nostru,daca noi nu am avut voce,are voce SOSOACA in locul nostru si ne reprezinta. Ea nu este vocea voastra,a profitorilor de oportunitati,a lingailor,este vocea poporului asuprit ,tradat ,exploatat mintit. Tineti minte,ca ROMANIA nu este a voastra sa faceti ce vreti cu ea,este a copiilor,copiilor nostri. Cei care scriem impotriva latrailor,nu scriem pentru a ne apara
    avantajele,benefiiciile noastre personale,scriem ceea ce vrea poporul ,scriem ceea ce simtim,gandim. O sa fie multi sosoci si multi Terhes ,multi Lasca etc

  34. AUR este partidul românilor, numai că trebuie să apeleze la economişti,, avocaţi, profesionişti. Numai cu zisul lui Simion, nu are cum întoarce un popor din drumul spre prăpastie. Orientare e bună, nu e un partid trădător ca celălalte, dar să nu păţească ca Dragnea.

  35. Spalare pe creiere,cine dracu mai voteaza PSD sau PNL ? Poate doar inconstientii ,sau cei care fac parte din aceste partide ,majoritatea romanilor sigur nu vor mai vota cu aceste doua partide, PSD si PNL.Ginditi-va ca aceste doua partide PSD si PNL au fost la butoanele Romaniei din 1990 si pana la ora actuala si nu au facut nimic ,asa ca ce sperante sa mai aibe romanul daca voteaza cu unul din aceste doua partide politice ? Ce au facut in 33 de ani ,la fel vor face si de acum inainte.Promisiuni inainte de alegeri ca sa prosteasca pe romani si dupa ce se vad cu sacii in caruta ,fac tot ce vor ei.Nu v-ati convins in atitea ani cum au procedat aceste doua partide PSD si PNL ?

  36. Purcica Soșoacă nu este în nici un caz idiot util

    știe foarte bine ce face, are mereu mesaje coordonate și în mod sigur ia și bani grei pentru asta

    nu e numai vina ei, este și vina partidului care a pus-o pe lista lor la alegeri pentru că singură, ca independent, nu intra în parlament în veci

    apropo de asta, ce mai face popa terheș

  37. Șosoci, ciume roșii ,marxist progresiști,neoliberali,aurari goldștainezi,udemiredentisti??,eu cu cine votez,cu nici unul?

  38. Nu cred ca rezultatele sondajului sunt reale. Cred ca AUR e peste PNL, iar SOS are mult mai mult de 4%.

  39. E unul, pe aici, cu numele conspirativ Charlie, care se plângea constant ca nu-i sunt publicate comentariile. Eu zic ca o face ca noi celor cărora nu ne sunt publicate, unele, comentarii sa nu avem a comenta. E și aceasta o diversiune. Poate ma înșel, dar cred ca distinsul domn tovaras Charliei Caligula e o cartita bine înfiptă în angrenaj. Charlie, Ghita și alții ca el. E și aceasta o forma de manipulare. Una foarte eficienta și bine orchestrata. Astept comentarii.

  40. Securiștii sunt la treaba.bai postac bleg nu-s fan Sosoaca ba chiar o consider opoziție controlata ca altfel nu întra în Parlament fără avizul vostru și fără șpagă! Mi-ai clonat degeaba userul:)))

  41. Și ca să-ți fie clar,coada de topor,n-am încredere în niciun politician roman,absolut niciunul.M-am ars cu Constantinescu și de atunci sa voteze tot mapamondul,nu ma interesează mascarada sistemului ever.

  42. vasile Simioane, te dai Vasile? Stiam noi ca nunta a fost acoperire pentru gay. Si zi asa,Simion e salvatorul prostimii,n-asa? Iti dau dreptate.Uite asa iese toata mocirla la suprafata.Tu te simti atras de Simion sa inteleg. :)))))))))))))

  43. Este evident faptul ca sondajul a umflat cifrele pentru psd si pnl. In realitate. AUR conduce clar in sondaje si este absolut normal acest lucru, dupa toate nenorocirile rezultate din alianta psd + pnl + udmr !

  44. Spre deosebire de războinicii la tastatura,nu voi denigra un roman în raport cu forte străine de neamul meu.Bun,rau prost,destept-asta e neamul și ma revolta amenințările unora care își omoară semenii la comanda străină și din lăcomie.

  45. Simion este foarte subtire intelectual si politic. Nu ai cum sa pui stampila pe aur. Odata lamurit, trebuie sa ma reorientez.

  46. Să votezi si acum PSD +PNL care DUPĂ decenii de guvernare au adus țara la statut de Colonie DEVALIZATA
    e de neînțeles. Românilor chiar nu le pasă de țara lor ?
    Păi țara e supraîndatorata cu economia si bogățiile naturale in mana străinilor.
    Nu trebuie votați! Trebuie băgați in
    pușcării caci nu e greu de gasit decidentii din PSD si PNL care au contribuit si încă contribuie la JAF. De exemplu; cine se fac vinovati de jefuirea si in prezent a pădurilor României? Care sunt persoanele de la nivel de guvern, parlament si presedintie care patroneaza jefuirea pădurilor?
    Votati cu oricine numai NU CU CEI
    CARE ne-au trsnsformat in COLONIE!

  47. Și sacrificați și cu banii luati-Revin și ameliorez taxonomia: te-am judecat pripit.Am încredere în mărturisirea ta.Sper că nu mă înșel Mă poți ierta?Daca da, îți mulțumesc.

  48. Senatori boni viri, senatus mala bestia, ziceau romanii. Same old sh-t zic eu.Din ’89 până azi am văzut destule ca să nu mai cred că politica e buna la altceva decăt la hoție ordinară, înșelătorie și interese de klan. Vreau o mână de oameni calificați și plătiți după performanțe care să destructureze și să restructureze tot rahatul ăsta nenorocit, oameni de preferință din Borneo sau oriunde altundeva unde n-au ajuns sacii împuțiți cu bani din România, altfel n-am nici o umbră de îndoială că vor trânti țara-n lumea a treia, unde deja cred că are un picior.

  49. Daca e bal, bal sa fie!
    Nici eu nu am nicio asteptare de la clasa politica, dar votul contra va deveni o arma care va strivi pnl psd udmr.
    Voi vota la plesneala contra partidelor de la guvernare, sau a celor care au fost deja.

  50. Vad diverse insulte la adresa Doamnei Senator Sosoaca. Va este frica. Pentru ca este un avocat de elita, un patriot adevarat, singurul „argument” pe care-l aveti este insulta. Ma bucur pentru ca frica voastra este o veste buna pentru patrioti.

  51. Incepe de la sine inteles sa se clarifice de urca Sosoaca si va continua sa ia avant. De la Orban, Arafat, Citu pana la cei de azi, apare ele sau o sa apara mii de motive.

    Si nu una singurax, o armata completa.

  52. @SOS singura salvare pentru romani si pen-patrihoti ai vrut sa zici trol de doi bani.Mare e gradina domnului.

  53. @ Corina – chivuto ai terminat semintele si florile ? Nu mai ai urzici ? Ia cauta-ne prin mahala .

  54. Din moment ce Romania este jefuita si santajata de 33 de ani de catre calicii din vest partidul doamnei Diana Sosoaca nu are cum sa fie la aceasta ora la doar 4% la acest procent au pus-o numai hotii interni si externi. La aceasta ora S.O.S. Romania are undeva in jur de 10-11 % poate chiar si mai mult si cum jefuirea Romaniei continua tendinta este evident de crestere. Se vede clar ca securistoizii sunt panicati dupa cum se vede din postari. Cu atatea servicii secrete iar Romania este devalizata. Astia cu serviciile sunt cea mai bugetofaga institutie din istoria Romaniei.

  55. …pt genderul corina…pe hoti voi i-ati ales, voi i-ati sustinut si ii sustineti in continuare…partea buna este ca v-au tras-o, iesiti la pensie cu picioarele inainte…partea proasta este ca nu realizati acest lucru…

  56. Cand pe 22 iunie 1941 seful statului Ion Antonescu a dat celebrul ordin-VA ORDON TRECETI PRUTUL ! toata tara a fost cuprinsa de entuziasm ,iar ,,soldatii romani s-au aruncat ca niste arhangheli asupra hoardelor bolsevice,,dupa cum relata presa vremii. Dar atunci patriotismul era o virtute ,iar azi este desuet aproape un pacat !
    Si la orice zvacnire de patriotism ,sa revendici perfect legal ,niste teritorii luate cu japca de haholi ,apar strigoii si latraii sa te acuze ca faci jocul Ungariei si al Rusiei.Deci daca vrei sa iei cei al tau este in interesul Rusiei ? Ciudata logica de manipulare a tradatorilor care nu au macar minte.
    Ca esti colonie,aflata sub bocanc amerloc si nu ai voie sa stresezi pe nazistii haholi!Dimpotriva trebuie sa le suporti toate mizeriile !Ca ,,partenerul strategic,, nici nu te baga-n seama daca n-ai demnitate !
    Acum slugoii si tradatorii sunt la putere si in voga pe forum-uri si nu stiu decat sa ridice osanale strainilor si sa latre la patrioti si la oricine le dicteaza stapanii ! Acestia sunt doar sclavi ,care nu-i inteleg pe oamenii liberi !
    ,,O constiinta de sclav ,naste caractere de sclavi,,! a spus John Locke.
    Cu acestia nu se poate duce o discutie logica ,normala pentru ca au in program doar ,,duritate-n exprimare,ras strident si marlanie,, si multa bascalie !Toate spre indobitocirea lor si a urmasilor lor !!!

  57. Am votat cateva decenii pnl si nimicul cotrocenist de doua ori. Mare pacaleala am luat!
    Acum cele doua jefuitoare(psd,pnl) sunt aliate si formeaza Alianta Raului Suprem/Alianta Raului Absolut,cum doriti fiecare. Aceastea au contribuit in proportie de 85% la statutul Romaniei de COLONIE DEVALIZATA !

    Vedeti cum va mint cu pensiile speciale !
    LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022privind statutul judecătorilor și procurorilor
    EMITENT
    PARLAMENTUL ROMÂNIEI
    Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1102 din 16 noiembrie 2022
    Citim art. 211 (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcțiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituțională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Curtea Constituțională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult se pot pensiona la cerere și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.(2) Pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la alin. (1), la cuantumul pensiei de serviciu se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși.
    ACEASTA Lege 303 din 15 noiembrie trebuia abrogata pt ca in baza ei magistratii si cei de pe langa ei iau pensii nesimtite .

  58. @ oana.Cine sa abroge aceasta lege 303/15 noe ? Avem parlamentari care sa faca acest lucru ? Categoric nu !Toti se complac in cloaca nesimtirii.

  59. Trist, dar altfel nu se poate, vad ca mutati gunoiul dintr-un colt in altul, pana o sa va astupe cu totul. Veti fi cu totii reciclati! Habar nu aveti in ce viraje intrati.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.