Inteligenţi, civilizaţi, determinaţi în revendicările lor, deosebit de curajoşi şi demni, manifestanţii egipteni din Piata Libertăţii par a obţine o victorie în a douăsprezecea zi: demisia biroului executiv al Partidului Naţional Democrat, partidul aflat la putere în Egipt.
Precum preşedintele Mubarak, partidul său încarnează motivele pentru care egiptenii au ieşit în stradă şi nu o mai părăsesc de 13 zile: corupţia, represiunea şi acapararea posturilor-cheie ale statului de către o clică aflată în preajma puterii.
În 27 decembrie, sediul din Cairo al PND a fost incendiat. Sâmbătă, conducerea PND îşi anunţa demisia. Televiziunea naţională revine asupra anunţatei demisii a preşedintelui PND, Hosmin Mubarak. Înţelegem şi nu ne mirăm, ne amărâm doar. Fiul preşedintelui, însă, da, demisionează cu întregul birou politic.
Se ştie că adevăratul stăpân al PND era fiul preşedintelui, Gamal Mubarak, pe care tatăl preşedinte îl vedea în locul său, la cârma ţării, peste câteva luni… Cât mai e până în septembrie?! Dar soarta, uneori, e crudă. Şi iată-l demisionat pe Gamal Mubarak. Fără funcţie de conducere, potrivit actualei Constituţii, nu poate candida, din partea partidului său, la funcţia de şef al statului.
Dacă ar fi fost fiul preşedintelui din România, n-ar fi avut nicio piedică, dimpotrivă, numeroase, nebănuite de bunul-simţ, posibilităţi s-ar fi ivit la dispoziţia sa. Ar mai fi fost o şansă, dar Gamal Mubarak a ratat-o şi pe aceea. Creat în 1978, PND îl are ca preşedinte din 1981, adică după asasinarea preşedintelui Sadat, pe Hosni Mubarak. La începutul anului 2000, PND, pus la dispoziţia fiului Gamal, ar fi trebuit să fie martorul unei modernizări politice.
Însă Gamal Mubarak, în calitatea sa de şef al comitetului politic al PND, nu s-a priceput să aducă o schimbare reală în sânul partidului. În urma alegerilor prezidenţiale din 2005 şi a eşecului relativ al PND la legislative, s-a văzut tot mai constrâns să apeleze la vechii demoni ai partidului. Înconjurându-se cu oameni de afaceri, economişti şi alţi asemenea oportunişti, fiul preşedintelui stârneşte adânci resentimente poporului egiptean, care a considerat imediat conducerea PND ca pe un grup de oligarhi, cu o diversitate de genuri şi interese personale, în dauna interesului general, aşadar, în dauna ţării, a fiecărui cetăţean care nu era în preajma puterii.
Secretarul organizaţiei PND, Ahmed Ezz, un industriaş aflat în fruntea unui puternic grup siderurgic, a fost pus la conducerea Comisiei pentru afaceri economice a Parlamentului.
În timpul alegerilor legislative din decembrie, candidaţii partidelor din opoziţie au boicotat al doilea tur de scrutin, în semn de protest faţă de condiţiile în care s-a desfăşurat primul tur.
Potrivit Amnesty International, cel puţin 8 persoane au murit ca urmare a violenţelor în care s-au desfăşurat alegerile, iar observatorii internaţionali au constatat şi semnalat numeroase cazuri de presiuni şi violenţe săvârşite în timpul scrutinului.
Referindu-se la demisia biroului executiv al partidului aflat la putere, analistul politic Diaa Rachouane conchide: „Această demisie este de mare importanţă, în plan politic, fiindcă acest partid (PND) exploata statul în folosul personal al conducerii şi acoliţilor lor, în propriul lor interes, lucru ştiut, semnalat şi criticat de toată lumea”.
Alţi membri demisionari ai biroului politic sunt următorii: Zackaria Azimi, secretar general al preşedinţiei, purtătorul de cuvânt al PND, Ali el Dire Hilal şi magnatul siderurgiei Ahmed Ezz.
Noul secretat general al PND, Hossam Bacherim, este considerat ca membru al aripii liberale a PND şi că ar avea relaţii bune cu partidele de opoziţie.
Unii manifestanţi ai opoziţiei consideră însă că anunţata demisie este doar „un truc al regimului. Nu satisface exigenţele noastre. Este o diversiune”.
Adevărata victorie, în lanţul demnităţii şi inteligenţei, care are ca primă verigă Tunisia-Egipt-Yemen şi celelalte, va purta numele Egipt… Şi nu neapărat Republica Islamică.
