Partidul Naţional Liberal preia sediul din Aleea Modrogan şi imnul „Verde-nourat”

Partidul rezultat prin fuziunea dintre PNL şi PDL se va numi Partidul Naţional Liberal. Fuziunea se va produce în data de 26 iulie 2014, atunci când cele două partide vor avea congrese separate, dimineaţa, în care vor fi luate deciziile de fuziune prin comasare, urmate de un congres comun.

Sediul partidului rezultat prin fuziunea celor două formaţiuni va fi cel al actualului PDL, aflat pe Aleea Modrogan nr. 1. Partidul Democrat-Liberal mai vine cu o zestre: imnul „Verde-nourat”, pe care această formaţiune îl are încă de pe vremea în care era condusă de Petre Roman.

În fine, candidatul la alegerile prezidenţiale de la toamnă al noii formaţiuni politice va fi anunţat „în 4-5 august”. Echipele de negociere au stabilit de asemenea ca un partid să dea candidatul la prezidenţiale, iar celălalt să dea premierul, exact aşa cum au fost înţelegerile în cazul Alianţei D.A. (alianţa PNL – PD, care care a venit la putere în anul 2004), respectiv USL (alianţa PSD – PNL, care a câştigat alegerile din 2012).

„În 26 iulie vom avea congresele de fuziune, fuziune prin comasare a PDL cu PNL (…) Acest partid se va numi Partidul Naţional Liberal, iar documentele prevăd foarte clar, şi în toată comunicarea oficială vom şi folosi această expresie, că PNL este rezultatul fuziunii dintre PDL şi PNL”, a declarat Vasile Blaga, după ultima rundă de negocieri între cele două formaţiuni.

„N-o să avem niciun document secret. Atât Statutul, cât şi protocolul de fuziune, programul politic, după ce vom avea desemnat candidatul la Preşedinţie, programul acestuia, în septembrie programul partidului pentru români, toate vor fi publice”, a spus preşedintele PDL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Liviu Stan 239 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.