Stând pe terasă la Capșa. Asta e, n-avem ce face. Dacă vă enervați, n-aveți decât. Ăsta e locul bine știut. Mult dorit. Mult visat. IL Caragiale e aici. Tudor Arghezi e aici. E și Marin Sorescu. Și Nichita Stănescu. Gheorghe Dinică. Nicolae Grigorescu. George Bacovia și el. Octavian Goga, George Călinescu, Nicolae Titulescu, Titu Maiorescu. Nicolae Iorga. Mircea Eliade. George Vraca. Toma Caragiu. Birlic. Radu Beligan. Anton Pann. Paul Everac. Nina Cassian. Monica Lovinescu. Constantin Brâncuși. E și Emil Cioran.
Încet, încet, până spre prânz, vor mai sosi și alții. Unii vin cu trăsura pe Calea Victoriei, alții vin cu taxiul din Piața Romană, alții cu mașina personală prin tot felul de portaluri temporale deschise nu se știe cum. E posibil să apară unii cu elicopterul. De ce nu, la urma urmei? Vin unii cu tramvaiul, alții cu metroul. Vin și cu trenul din Timișoara, Iași, Constanța, din toate punctele cardinale. Vin și din Canada, din Israel, din Franța, din America.
Ai zice că e Marele Dicționar al Românilor. Al românilor de pretutindeni și din toate timpurile. De ce nu?! Ne adunăm cu toții la Capșa, cu mic, cu mare, acum că toată crema politicienilor din anii de după 1989 s-a dus pe apa sâmbetei. Și cei care se gudurau pe lângă ruși, și cei care se îmbrățișau cu americanii, așa de ochii lumii, și cei care se dădeau europeni din tată-n fiu, și patrioții ăia adevărați, cam puțini ce-i drept. Nu mai știu în ce an suntem dar trebuie să fie un an remarcabil dacă pulsiunile solare fac posibile aceste sosiri temporale intempestive pe terasă la Capșa.
Unii stau la mese picior peste picior și fumează trabuc și susțin capitalismul balcanic, alții trag câte-un chiștoc de Carpați și susțin socialismul balcanic, alții sunt ortodocși sadea, alții vorbesc ceva despre Levant, alții îi privesc de-a dreptul chiorâș pe toți ceilalți bodogănind ceva despre Shambala, alții o țin pe-a lor cu dacii liberi, iese un pic de tevatură, pe la colțuri. Dar toată lumea e de acord că situația a devenit foarte gravă de vreme ce Partidul Roboților Nostalgici pune mâna pe putere în România fără drept de apel. Ce-i de făcut?
Și stăm și dezbatem cu aprindere ce ar fi de făcut, cum să ținem piept în istorie acestei robotizări a poporului român. Baze militare pe Lună și pe Marte nu avem. Nu avem un submarin nuclear mai de Doamne-ajută acolo. Nu avem un magnat al petrolului în Congresul de la Washington. La Moscova, nici atât. China e prea departe, Japonia la fel. PRN e un partid puternic, apărut peste noapte.
Din toate înlănțuirile digitale dintre aparatele noastre casnice inteligente, dintre automobilele noastre inteligente, dintre stațiile de benzină inteligente, dintre toate camerele de luat vederi care sunt plasate pe toate străzile din România, dintre toate dronele personale, dintre toate telefoanele mobile, ceva de speriat.
Vin alegerile, PRN va forma noul guvern. În noiembrie, alegerile parlamentare vor fi câștigate tot de PRN. Ai zice că ar trebui să ne luăm tălpășița peste graniță, să fugim cumva în Brazilia, în Congo sau în Madagascar. E un pic de dezamăgire, de teamă, de disconfort. În aer plutește o lehamite națională ceva de speriat.
Și cum ne perpelim așa de tare, uite că ne sună Mișu Fotino că are probleme cu Dacia lui, să vezi și să nu crezi, s-a oprit Dacia lui fix în față la Inter și nu mai vrea să pornească, zău așa, cu nici un chip. Dar ce-i?
De când Dacia 1100 are electronică pe ea, frate? Vorbim ce vorbim și ne dumirim, anume că telefonul mobil al lui Panait Istrati ne-ar fi înregistrat discuțiile aprinse și că ar fi încercat să blocheze accesul altor fruntași români la întrunirea noastră istorică gripând motoarele, topind pistoanele, vai ce grozăvie!
„….Dar toată lumea e de acord că situația a devenit foarte gravă de vreme ce Partidul Roboților Nostalgici pune mâna pe putere în România fără drept de apel. Ce-i de făcut?…” Sa fim uniti?! Ceea ce nu am fost, nu suntem si nu vom fi niciodata…asa ca „…Vin alegerile, PRN va forma noul guvern. În noiembrie, alegerile parlamentare vor fi câștigate tot de PRN. Ai zice că ar trebui să ne luăm tălpășița peste graniță, să fugim cumva în Brazilia, în Congo sau în Madagascar. E un pic de dezamăgire, de teamă, de disconfort. În aer plutește o lehamite națională ceva de speriat.” Practic, de la lovilutie suntem controlati de aceiasi „roboti”, care ne sugruma LIBERTATEA din ce in ce mai rau, nu? Multumesc pentru articol.