Partidulețele dau din coadă

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, și Radu Cristescu (fost lider, vicepreședinte al PMP), fondatorul mișcării Alternativa, au anunțat intrarea a 25 de organizații PMP din diaspora în cadrul PER. Întreaga formațiune fondată de Radu Cristescu, Alternativa, a fuzionat cu PER, în urma acestei mișcări politice Radu Cristescu devenind prim-vicepreședinte al PER, iar Vasile Bob (fost secretar al PMP diaspora) urmând a deveni secretar general. (5 07 2018)

Ei bine, cînd a apărut această știre, am trecut peste ea ca și cum n-ar fi existat. Mulți oameni sunt nemulțumiți de ce li se întîmplă și își doresc mai bine pentru țara lor. Și toți cred că au idei, că au soluții și că ei ar putea schimba lucrurile. Adevărul este că despre PER nu mai știam mare lucru de prin anii 90, cînd mulți intelectuali și oameni străini de politică s-au gîndit să încerce o asemenea alternativă politică.

Ei, dar, după o vreme a apărut știrea cu PER-ul reunit la Brașov într-un Congres special. Și de congrese este plină viața politică românească. De obicei, se încheie cu scandaluri, cu excluderi, cu fuziuni, cu modificări de statut. Nici una dintre acestea nu m-a surprins. Marea surpriză a venit de la numele participanților. Ca prin minune, la această reuniune PER, reapăreau Mircia Muntean, Antonie Solomon, Anca Boagiu și Neluțu Oltean, zis Mexicanu, Tudor Pendiuc și încă vreo cîțiva politicieni cu belele din gașca lui Traian Băsescu de pe vremea regimului de „tristă amintire”. Și tehnica asta a reunirii dalmațienilor sub altă înfățișare, cu altă denumire, ne este cunoscută. Așa s-a născut UNPR-ul. I-a adunat pe toți dalmațienii, a făcut partid, a făcut grup parlamentar, a scornit și o Academie din Stiințele informațiilor și a ajuns la un pas ca Gabi Oprea să devină premier plin (căci intermiar mai fusese). Ei bine, operațiunea UNPR arată acum ca un soi de repetiție la PER. Toată banda din PDL, cu dosarele prăfuite, cu autorii salvați, cu profitul pus la scuteală, se reunea sub un nume nou.
Ce va fi căutat la reuniunea PER de la Brașov și Aristotel Căncescu este greu de priceput, mai ales că Aristotel Căncescu este una dintre victimele nevinovate ale anticorupției conduse de Laura Codruța Kovesi, sub oblăduiala președintelui Klaus Iohannis. Ce ziceți, este vorba de un proiect politic special sau de o naivă tentativă de revenire în jocul politic?

Linia politică a PNŢCD a fost anunţată cu un an în urmă câmd am susţinut mitingul împotriva abuzurilor organizat de PSD-ALDE. Am vorbit încă de atunci că PNŢCD este dator, prin doctrina lui, să apere democraţia înainte de toate, înaintea intereselor de partid, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic. Ce s-a întâmplat de la preluarea mandatului de către preşedintele Klaus Iohannis sunt lucruri care ne-au cutremurat pe toţi. Au fost dezvăluiri nenumărate în ultimii mulţi ani, o caracatiţă care a acaparat statul„, a afirmat liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu în martie 2019.

După cum arată un comunicat al PNTCD, lucrurile s-au complicat pînă la aiureală. PNȚCD împreună cu PER au susținut PSD-ALDE la europarlamentare. PER-ul n-a devenit un partid de stînga, din moment ce, la ultima reuniune, el a devenit refugiul foștilor camarazi ai lui Traian Băsescu. A fost temporar de partea Alianței PSD-ALDE și a trecut la recuperarea băsiștilor aflați în diverse stadii de cercetare și urmărire.
Cel mai hazos lucru petrecut la reuniunea de la Brașov a iubitorilor de verde este unul neașteptat. Partidul condus de Dănuț Pop a exclus un vicepreședinte pentru simplul motiv că n-a vrut să predea o organizație județeană cu acte cu tot.

Luni dimineața, televiziunile grupului Intact difuzau de zor imagini cu Cristian Popescu Piedone distribuind mărțișoare si întrebînd bunicuțele din sectorul său dacă îl „iau de primar”. Cadourile sale florale aveau meritul de a reaminti că Partidul Puterii Umaniste încă există, și că este și el în căutarea unei noi alianțe care să-l aducă la putere.
E clar că se apropie niște alegeri, din moment ce partide mari și partide mici dau semne de agitație și nervozitate, strîng rîndurile și încearcă să-și stabilească vinovatul. Adică adversarul principal și aliatul.
-„Din cauza cui am ajuns în situația de acum?“ Asta pare a fi întrebarea tuturor partidelor golite de orice sentiment de vinovăție!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12

19 Comentarii

  1. Recomand partide pentru sănătatea noastră:MERe, PERe, prune, caise și nuci..
    Cred ca o explicatie este ca se aduna atati paraziti intr-un loc sau altul,ca nu sunt in stare sa munceasca sau nu au meserie sau Unitatea SRI (Dep „Partide si miscari politice”) le ordona sa o ia de cap..etc…
    Trebuia pomenit spre cele vesnice si partidul „Doua curmale”exotic,levantin,cu miros de Herjoff Sayanim 5,cu sef-rabinii Laufer,Khoitza, Roman si inca un prost,imi scapa numele,care sterge si praful si e actionar la mop
    Sa fie masa bogata,inainte de alegeri astia fac aliante cu unii si altii si se strecoara pe liste,sa ne fericeasca

  2. Diferente a ritmului anual de creștere a PIB

    2000 – 7,0 -Adrian Nastase, ciuma rosie
    2001 = 11,9 – Adrian Nastase, ciuma rosie
    2002 = – 0,7 – Adrian Nastase, ciuma rosie
    2003 = 13,1 -Adrian Nastase, ciuma rosie
    2004 = 16,5 – Adrian Nastase, ciuma rosie
    2005 = 11,1 – Calin Popescu Tariceanu, PNL
    2006 = 12, 1 – Calin Popescu Tariceanu, PNL
    2007 = -9,4 – Calin Popescu Tariceanu, PNL
    2008 = -8,0 – Calin Popescu Tariceanu, PNL
    2009 = -36, 8 – Emil Boc, PDL
    2010 = -27, 4 – Emil Boc, PDL
    2011 = -9, 0 – Emil Boc, PDL
    2012 = -2, 3 – Emil Boc, PDL, din 1 ianuarie -12 februarie; Mihai Răzvan Ungureanu: 9 februarie – 7 mai ; Victor Ponta: 7 mai
    2012 – 31 decembrie.
    2013 = -4, 1 – Victor Ponta, USL
    2014 = -6, 1 – Victor Ponta, USL
    2015 = 3,8 – Victor Ponta, USL pana in 5 noiembrie 2015
    2016 = 4,8 – Dacian Cioloș, tehnocrat
    2017 = 7,0 – Sorin Grindeanu, 4 ianuarie 2017- 29 iunie; Mihai Tudose: 29 iunie – 31 decembrie , ambi ciuma rosie
    2018 = 4,1 – Mihai Tudose 1 – 16 ianuarie; Mihai Fifor – interimar: 16 ianuarie – 29 ianuarie;Viorica Dăncilă: 29 ianuarie- 31
    decembrie, ciuma rosie
    2019 în primele nouă luni = 4, 1 -Viorica Dăncilă, ciuma rosie

  3. @Ignorantul:puiule mic,respect documentarea ta dar nu o lua aiurea cu manipularea!Intre 2007-2010 a fost criza globala,care a început cu piața creditelor ipotecare subprime din SUA,
    Sa iti mai spun ceva, dulceata, de ex in Romania cresterea economica s-a decuplat de cresterea consumului de energie electrica din 2000,deci e o crestere bazata pe consum,ceea ce nu e foarte sanatos economic!PIB-ul Romaniei a crescut cu 53% în perioada 2000-2011, în timp ce cererea de energie a rămas aproape constanta(sursa studiu Universitatea Groningen, Olanda-2016)

  4. @jardan durais: exact cred ca suna asa: „Mere, pere, cozonaci, sa mananci pana te…culci, de-atatea bucate dulci.

  5. Au iesit la produs baietii! Stati linistiti, nu veti fi votati de cetateni, tableta buclucasa va spune cine are mere!

  6. Hai cu colindul?! https://m.dcnews.ro/vlad-voiculescu–usr—plus–singura-care-poate-opri-o-noua-ciuma–de-data-asta-de-alta-culoare_733221.html
    Citez din usr-istul care se vrea la capitala:”De ce eu unul vreau sa continue Alianța USR PLUS şi să funcţionăm deja ca un partid? E simplu: forţa politică constituita din USR şi PLUS este singura care poate opri un nou dezmăţ, o noua ciumă, de data asta de altă culoare”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.”
    Au inceput sa recunoasca magariile cu substrat mincinos folosit ca manipulare?! Acum sunt doua ciune: una rosie si cealalta din portocaliu in galben! Nah, ca pana acum nu erau tot doua! Usr+ sunt la completare ca devenind o a treia ciuma bazata si scolita la sediul „contracte cu statul de milioane valutar”! Ai dracu neghiobi!

  7. Mai sunt ceva creițari la pușculiță dacă echipa de old boys a tunarilor s-a reunit la Brașov. Altfel se reunea la Vaslui.

  8. Mircia Muntean, Antonie Solomon, Anca Boagiu,Neluțu Oltean, zis Mexicanu, Tudor Pendiuc, Aristotel Căncescu ??? Parca e Balul Vampirilor,toata porcimea politica se inghesuie la jirul PER
    Cristian Popescu Piedone sa se pregateasca de vremuri grele pentru un obez…
    Raman cu impresia de nesters ca Dana Budeanu „Bunaciune”e capabila..

  9. O intrebare cu raspunsul cunoscut, dar ascuns de autor care face alergie la spunerea lucrurilor pe nume! Important fiind ca traim intr-o „democratie” cu o miscare browniana…”naturala”, lipsita de orice factori mobilizatori! Ce conteaza traditia mondiala creata in anii 1960 de Comintern, ma refer la miscarile „ecologiste” pentru noi coagulari ideologice mobilizante de la fel de largi mase de oameni ai muncii de la orase si sate? In tarile Lagarului de Concentrare Comunist situatia mediului fiind catastrofala, astfel de miscari nu s-au putut coagula, Securitatile bolsevice vizand „capitalismul distrugator” pe toate planurile, inclusiv al mediului!? Unitatile industriale din tarile capitaliste folosind tehnologii
    avansate de protejare a mediului care nu au fost vizate de spionajul industrial bolsevic est-european si chinez!!!
    O strategie perfecta, „miscarile de masa” organizate de ILEGALII BOLSEVICI din Occident fiind canalizate catre crearea de
    „partide ecologiste”, bineinteles conduse de lideri dinainte stabiliti, profilati in inclestarile teroriste de strada.
    Propaganda marxista epuizandu-si resursele inselatoare capabile de recrutari in masa, Cominternul a apela la aceasta nisa
    la fel de „generoasa” in prostirea naivilor bineintentionati dispusi sa se ofere drept carne de tun in cadrul unor armate noi, la fel de motivate. Partidele de buzunar ale Securitatii se agita sa ocupe larga nisa pe care o elibereaza PSD-ul in mod organizat sub bagheta conservei baso-yoha-niste Ciolacu! Cu cat faramitarea e mai profunda, cu atat ii este mai usor Securitatii sa controleze partiduletele…

  10. che guevara ( antecesorul lui Hilary- globalizare= comintern= revolutia mondiala ): s-a rupt frontul : ” ne retragem in grupuri mici , tragand focuri rare , in eventualitatea unui nou atac”

  11. @Jardan Durais
    Cifrele nu mint, iar daca ati descoperit alte cifre, expuneti-le.

    „Intre 2007-2010 a fost criza globala…”
    Aveti dreptate, dar in aceeasi perioada tari ca Polonia av avansat economic, nu au regresat, la noi de ce nu s-a intamplat acelasi lucru, sau pe aproape? Fiindca am avut o gloaba de guvern; chiar si putinele investitii pe care le-a facut au fost catastrofale, nu au ajutat economia. Este adevarat ca cea mai marea vina o are Basescu, cel mai depravat mafiot din politica romaneasca de dupa 1989.

  12. La noi cand ceva merge bine trebuie vandut, pentru a aduce profit strainilor.
    Hidroelectrica a încheiat cu un profit la nouă luni[2019] de la 500 milioane la 1,3 miliarde de lei. Este profit istoric. Guvernul PNL a sustinut ca va lua masuri pentru listarea la bursa a Hidroelectrica. Termenul asumat de conducerea Hidroelectrica pentru listarea la bursă a unui pachet de 10% din acțiunile companiei este septembrie 2020.
    Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la Hidroelectrica, evaluează deţinerea de 20% pe care o are la compania de stat la circa 4,14 miliarde de lei. Per total Hidroelectrica ar valora peste 20 miliarde de lei.

  13. Las ca strigoii de la Brasov sunt doar niste figuranți – fara șanse. Ce ma fac însă eu ,
    in Sectorul 2 unde a reapărut nou – nouț Onțanu pe care pensionarimea il va inscauna din nou
    pentru menținerea arondismentului pe ultimul loc. Omul a fost achitat pe motiv de PRESCRIERE A FAPTELOR
    si intrucat FURTUL nu e crima impotriva umanității, ca la Iliescu care nu a furat totusi nimic, suntem mancati.

  14. Abia astept alegerile anticipate sa scapam de toate pramatiile care ua tradat partidul mama si tata:PSD! Nu tu pensii speciale, nu tu sinecuri! Asa se intampla cand cateii trec de partea hienelor!

  15. @Ignorantul: recunosc,Polonia a fost o exceptie in acei ani!
    In opinia mea clasa politica poloneza s-a mobilizat si a tras mai multi bani de la UE pe proiecte interne,decat orice alta tara,au avut o Banca Centrala mai desteapta si au devalorizat zlotul,marind competitivitatea exporturilor!Noi ne mancam ca cainii in politica de la vremea aia
    In orice caz documentarea din postarea ta din 2 martie ora 20:35,mi-a placut,am retinut-o!

  16. credeam ca piedone e la puscarie , nu a ami aparut prin cartier !! dar nu au intrat zilele in sac !!!

  17. marturisesc ca si eu ii spuneam tot asa. Dar vazand zilele astea o reclama la filmele cu „Piedone” mi-am dat seama ca e imoral si necinstit sa folosesti pentru aceasta scursura umana acest nume. Scursurone ar fi mult mai potrivit sau numele lui cristian popescu criminalul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.