Păruială politică: „Un neterminat. Se urcă pe cadavre”

Fostul ministru de Interne Lucian Bode a declarat, marţi, la Zalău, ca răspuns la acuzaţiile liderului USR Cătălin Drulă că miniştrii PNL au preferat să cumpere BMW-uri în locul unor aparate de depistare a drogurilor, că există informaţii publice care arată că Poliţia are două proiecte prin care se vor achiziţiona aparate DrugTest.

„Ce pot însă să comentez, (…) comentez declaraţia unui neterminat politic, Drulă, care fără nicio urmă de compasiune în faţa acestei tragedii se urcă pe cadavre şi vrea să câştige puncte politice, acuzându-mă pe mine că am deturnat un proiect din fonduri europene pentru a achiziţiona autospeciale şi nu DrugTeste. Dacă avea puţin creier, cum nu are, din păcate, se documenta şi găsea public din următoarele informaţii: proiectul la care face referire din fonduri europene, de fapt, sunt două proiecte: monitorizare trafic rutier şi Helipol. Primul proiect prevede achiziţionarea a 1.400 de tablete, lucru care s-a întâmplat, achiziţionarea unui soft care să integreze informaţiile din cele 1.400 de tablete, lucru care s-a întâmplat, achiziţionarea a 300 de autospeciale, lucru care s-a întâmplat parţial şi achiziţionarea 44 de DrugTeste, lucru care se întâmplă acum, este în procedură. Pe celălalt proiect, Ministerul Afacerilor Interne are în procedură de achiziţie 200 de DrugTeste, respectiv 800 de etilometre. Toate aceste informaţii sunt sunt publice şi am convingerea că aceste echipamente vor intra în dotarea Poliţiei Române până la sfârşitul acestui an”, a precizat Lucian Bode.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat miniştrii PNL de la Ministerul Afacerilor Interne, afirmând că de trei ani puteau să doteze Poliţia Română cu aparate de depistare a drogurilor, dar au preferat să cumpere BMW-uri.

„BMW-uri au putut să cumpere, dar aparatele de testare pentru substanţe psihoactive nici astăzi nu au fost achiziţionate. Asta arată priorităţile lor”, a afirmat Drulă, într-un comunicat dat publicităţii luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Noi ne urcăm pe cadavre și el cumpără BMW uri de la prietenul lui roboprezident

  2. sa nu te intrebe cineva de pretul de achizitie si de necesitatea achizitiei bolizilor, aia este problema. O tara datoare-vanduta, tusea cu Loganuri??

  3. Uite cine vorbește! „Doftorul” Bode care a făcut de râs în lume pe UBB! Voi vota AUR daca-l da afara pe infiltratul Piperea!

  4. Ar trebui sa dati lefurile nesimtite inapoi. Nu faceti nimic pt lefurile grase. Nimic, distrugeti tot ce atingeti. Sub conducerea voastra s-a dublat traficul de droguri.

  5. Cel mai tare mi se pare președintele „partidului patrioților”. După Coarna vine tare pe turnanta, Surugiu! Numai polițiști, unul și unul! Toți își dau cu sigla in cap! Mama, spune-mi ce e patria?

  6. Derbedeul ăsta de hoț doctoral mai are și neobrăzarea să justifice achiziționarea ilegală de BMW-uri la suprapreț și din sursă unică, răspunzând el nu știu cui. Adevărul este că Bode este o asemenea târâtură de mizerie umană încât n-ar trebui să acceadă nici în funcția de șef de scară de bloc, darămite să mai emită el aberații despre binele țării, pe care-l confundă cu binele lui.

  7. Oare acestui Bode, plagiator dovedit, hot la drumul mare, nu ii e rușine sa mai apară în public? Sa mai vorbească?

  8. Sigur Drula nu are creier , are rangă, ca daca avea creier acum era doctor! Bode are doctorat si creier dar din pacate ambele pane.

  9. Cu beamveurile alea, or sa alerge dupa cei carora le vor da drumu’ cand suna telefonu de sus. Aparatele de testare vor domoli, eventual, doritorii de condus sub influenta substantelor psihoactive. Experienta etilotestelor ne arata in clar ca aceste ”masuri” sunt o frectie la piciorul de lemn, avand in vedere prevalenta inca mare a celor prinsi beti la volan. Coercitia, restrictiile si pedepsele vizeaza condusul unei masini sub influenta substantelor psihoactive, nu consumul acestora la propiu, intelegeti? La 1901, Bayern avea add-uri publicitare pentru heroina hidroclorida ”the cheapest specifics for the relief of coughs” Drogurile ilegale sunt principalele venituri pentru guvernele secrete ale lumii. Cu cât vinzi mai multe droguri, cu atât controlezi mai mult oamenii. După cum a spus revista TIME la 26 noiembrie 1973, „În zece ani, conform farmacologilor, vom avea pastile și electrozi cranieni perfecționați pentru a oferi fericire pe toată durata vieții tuturor celor de pe Pământ”. Nathan S. Kline prezice adevărate afrodisiace, medicamente pentru a accelera învățarea, medicamente pentru a stimula sau a pune capăt oricărui comportament. Pentru noi, acum, Minunata Lume Noua a lui Huxley pare că se amestecă intr-un mod pervers cu narațiunea distopică lui Orwell din cartea 1984.

  10. Acum 3 ani PNL si USR se pupau in bot, descantati de tartorul lor, Iohannis. Gretos !

  11. Bai plagiatoruleee,mai bine zi la cat s-a ridicat parandaratul pe care l-ati primit tu si Iohanus dela pretinul lui Iohanus.Ai zis ceva ? Taci ca rahatul in papusoi,’ti-ai dreacu de spagari cu ” achizitiile” voastre dubioase,hotesti.

  12. Bai plagiatoruleee,mai bine zi la cat s-a ridicat parandaratul pe care l-ati primit tu si Iohanus dela pretinul lui Iohanus.Ai zis ceva ? Taci ca rahatul in papusoi,’ti-ai dreacu de spagari cu ” achizitiile” voastre dubioase,hotesti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.