Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a solicitat Robertei Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, să sprijine alocarea în bugetul de stat pe 2011 a 20 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
În scrisoarea semnată de Patriarhul Daniel se arată că această sumă reprezintă doar 10% din suma necesară de 200 milioane de lei pentru lucrările din anul 2011, care urmează să fie acoperite din donaţiile credincioşilor.
Patriarhia a arătat că prin legea bugetului de stat pe 2009 au fost alocaţi cinci milioane de lei, bani folosiţi de Patriarhie potrivit destinaţiei prevăzute, iar în 2010, deşi a solicitat suma de 20 milioane de lei, nu s-a alocat nicio contribuţie de la bugetul de stat, se mai arată în scrisoare.
Cel mai important spusţinător în anul 2010 dintre autorităţile publice a fost Consiliul Local Sector 2, care a alocat zece milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, mai precizează Patriarhia.