
Europa intră în cea de-a doua fază a crizei. Unde ne aflăm noi în această conjunctură? „Pe lumea cealaltă” ar spune un glumeţ morbid, scrie Dinu Patriciu în ziarul pe care îl patronează.
„Statele, regiunile şi municipalităţile împrumutate peste măsură sunt cele care au creat problema băncilor europene, mult mai bolnave decât erau în 2007 cele de pe Wall Street. Ele au pompat în ultimii ani 2.500 de miliarde de dolari în cinci dintre economiile cele mai tulburate ale Europei: Grecia, Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda. Banca Centrală Europeană acorda ratinguri ce apreciau riscul ca fiind inexistent pentru obligaţiunile de stat emise de ele. Deşi criza începuse, băncile îşi creşteau expunerea. Astăzi se promite de către responsabilii politici un test de sănătate pentru sistemul bancar ale cărui rezultate vor fi făcute publice. E foarte îndoielnic faptul că aşa va fi cu adevărat. Un lucru este evident. Europa intră în cea de-a doua fază a crizei. S‑ar putea ca ea să fie mult mai gravă decât prima” scrie Dinu Patriciu.
„Unde ne aflăm noi în această conjunctură? Pe lumea cealaltă, ar spune un glumeţ morbid. Suntem autişti cu totul, de parcă pe noi nu ne-ar privi. Ne mişcăm ca o muscă beată într-o cutie de sticlă. Haotici, contradictorii, confuzi, cădem dintr-o extremă într-alta. Azi creştem taxele, mâine promitem că le vom descreşte, îi acuzăm pe unii şi pe alţii şi între timp câţiva contabili fac aritmetica pe banii noştri. Contribuabilii, fie ei români sau străini, se apără de administraţia abuzivă şi dezordonată. Politicienii ne spun că nu e posibil decât sacrificiul colectiv şi otrăvesc fântânile încă nesecate.
Oamenii, nefiind sinucigaşi, îşi iau lumea în cap şi, tot în miraculoasa noastră tradiţie istorică, fug în păduri. Doctorii pleacă, profesorii preferă munca manuală prin cele străinătăţi, micii oameni de afaceri îşi mută domiciliul fiscal, cei din sud în Bulgaria, cei din vest în Ungaria (în amândouă, cota unică este de 10%), cei din Est în Moldova cealaltă (0% taxă pe profit). Toate acestea se întâmplă în ţara care este penultima din Europa în ceea ce priveşte salariul mediu. Noi ne gândim cum să îl impozităm şi pe acesta mai mult, deşi chiar în ţările europene în care se aplică impozitarea progresivă, el este sub limita la care impozitarea este zero (cu două excepţii, Polonia şi Marea Britanie).
Ce să le spui politicienilor? Să pună mâna să mai citească! Să devină mai puţin bătăuşi! Să renunţe la demagogie şi la reflexele populiste! Să înţeleagă că s-a strâns funia la par, că nu mai fac nicio ispravă cu vorbele! Ţara asta a noastră are nevoie de o nouă aşezare administrativă, logică, ieftină şi eficientă. Să lăsăm oamenii să îşi trăiască viaţa, să producă, să îşi caute singuri prosperitatea, să nu îi împovărăm cu costuri absurde. Să înţelegem că nu ne ajută nimeni. Cei care nu se ajută singuri sunt victime!” mai zice Patriciu.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.