Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a patronului restaurantului din Centrul Vechi al Capitalei care şi-a ucis partenerul de afaceri, potrivit Mediafax.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Vasile Văduva a fost dus vineri la locul crimei, unde le-a arătat ofiţerilor de la Omoruri cum l-a ucis pe Nicuşor Stanciu, asociatul său de la restaurantul Eden din Centrul Vechi al Capitalei.
Inspectorul Cătălin Marin, din cadrul Poliţiei Române, a declarat că suspectul a recunoscut că şi-a ucis asociatul şi a afirmat în faţa anchetatorilor că îşi regretă fapta.
Potrivit lui Cătălin Marin, există ipoteza că autorul a dat foc restaurantului, în mod intenţionat, pentru ca trupul celui decedat să ardă şi să creeze impresia unui deces în incendiu, iar cadavrul nu a fost observat de pompierii care au făcut cercetarea la faţa locului din cauza faptului că peste trupul victimei s-a răsturnat o mare cantitate de moloz.