Accidentul s-a produs în jurul orei 8.30, la graniţa dintre judeţele Dâmboviţa şi Prahova. În timp ce se deplasa spre un incendiu, maşina de pompieri s-a răsturnat. Patru pompieri au fost răniţi, însă, din fericire, leziunile nu le pun viaţa în pericol. Cele patru victime au fost transportate la Spitalul Judeţean din Târgovişte, potrivit realitatea.net.
„În jurul orei 8.30, o autospecială care aparţine de detaşamentul Moreni din cadrul ISU Basarab Dâmboviţa s-a răsturnat în timp ce se deplasa la o intervenţie, un incendiu de autoturism în comuna Filipeştii de Pădure. O comisie de investigare se află la faţa locului pentru a analiza cauzele producerii accidentului”, a declarat Eduard Ţenea, purtător de cuvânt al ISU Dâmboviţa.