Patru români au murit sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier produs în regiunea Gironde din sud-vestul Franţei, în care au fost implicate un autoturism şi un camion de mare tonaj. Inițial, presa franceză vorbea despre cinci români, dar s-a dovedit că de fapt a cincea persoană era de origine algeriană.
Autoturismul cu care se deplasau românii a intrat în coliziune cu un camion, scrie ziarul Le Point, în ediţia online.
Potrivit primelor informații, un pneu al camionului a explodat, iar vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat peste autoturismul în care erau românii. Cetățenii români și cetățeanul algerian au murit pe loc. Şoferul camionului a fost rănit.
În accident au fost implicate alte trei vehicule, două persoane fiind rănite.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00 (6.00, ora României) în localitatea Teich, departamentul Gironde.