Paul Stănescu: PSD spune odată pentru totdeauna ”Stop” pensiilor speciale

PSD spune odată pentru totdeauna ”Stop” pensiilor speciale, iar după finalizarea acestei reforme peste 3 miliarde de euro care trebuie să ne revină din PNRR vor fi salvaţi şi vor intra în economia României, a afirmat joi secretarul general al formaţiunii, Paul Stănescu.

„Spunem odată pentru totdeauna STOP pensiilor speciale. Decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea pensiilor speciale arată că vom duce la capăt reforma, aşa cum ne-am angajat. Legea va fi modificată şi va fi pusă în acord cu observaţiile pe care Curtea Constituţională le-a făcut cu privire la pensiile magistraţilor, în urma sesizării ÎCCJ. Angajamentul pe care PSD l-a luat, împreună cu partenerii de guvernare, este pentru reforme reale, palpabile, nu mimate doar de dragul populismului. Istoria pensiilor speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliţie. Acest lucru demonstrează că alţii, care s-au bătut cu pumnul în piept că vor rezolva această problemă, pur şi simplu nu şi-au dorit-o”, a precizat Stănescu într-un comunicat de presă.

El a reamintit că la sfârşitul lunii iunie, când PSD a venit cu legea în Parlament, USR a votat împotrivă şi la fel a făcut şi AUR.

„Astfel, ipocrizia politică a celor care tot solicitau Parlamentului să susţină reforma pensiilor speciale este dezvăluită în toată splendoarea ei. Trebuie reamintit că, tot în luna iunie, coaliţia de guvernare a eliminat şi pensiile speciale ale parlamentarilor, altă marotă a Opoziţiei, care nu a făcut nimic bun nici în acest sens când a avut ocazia. Prin urmare, după finalizarea acestei reforme, peste 3 miliarde de euro care trebuie să ne revină din PNRR vor fi salvaţi şi vor intra în economia României. Arătăm clar prin fapte, nu prin vorbe sterile, că măsurile pe care le implementăm au un impact real şi au la bază principiul echităţii sociale. Reformele promovate de PSD şi coaliţia de guvernare sunt în primul rând în interesul cetăţenilor”, a transmis Stănescu.

Săptămâna viitoare Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile CCR, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD.

„Îi solicit Ministrului Justiţiei ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor. Este absolut necesar ca această lege să intre în vigoare cât mai rapid astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR. Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!”, a transmis Marcel Ciolacu, joi, într-o postare pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Hai,Paule,pune mina pe problema..repede, ca vine si Ciolacu!
    Pe Firea unde ati lasat-o?Ca ea „vorbea”bine !
    Rid aia de la CCR,de voi, cu spume! Comisia sau „omisia juridica” avocat lui peste prajit -Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina preşedinte din 25 noi. 2021 PSD,
    Vicepreşedinţi Cupşa Ioan PNL ,Ion Stelian-Cristian
    vicepreşedinte din 7 feb. 2023 USR ,Popica Eduard-Andrei PSD, Tănăsescu Alina-Elena vicepreşedinte din 4 oct. 2022 PSD,
    total 31 „bucati”grase in comisia „omisia”juridica dintre care pres de la PSD si inca 2 „vicepresedinti”!
    Nu stie carte madam Vicol si anume ca pr.retroactivitatii nu opereaza si totusi l-ati aplicat pe trecut „incercind”sa „taiati”frunza verde la caini?
    Mincatori de rahaturi si bugete!
    Ciolacu cere acum sprijin de la specialistii MJ!
    Si cu voi,inselatorilor din parlament,cum ramine ?
    Ride marian Enache si toti nomencalturistii de se prapadesc!

  2. Deci Ciolacu „apeleaza”la Alinuta ,ce o are pe madam Scintei in CCR si care Alinuta a fost la Parlament si a votat-ca si Ciolacu tot ce a vrut Iohannis si Secu ?
    Nu este capabil PSD sa faca 2 legi pensiile si retributia -salarizarea,cum trebuie?
    Se vede ca nu!
    Toate asa zisele masuri sunt criticate,inutile,frectii la picior de lemn,cele esentiale sunt ocolite!
    Nu agentul Simonis dispune,sau se pare ca da!Asta e un userist ocult!
    PN a creat deja un labirint corupt si influent in care Ciolacu si ai sai pitigoi,se vor pierde!
    La fel de incompetent,sluga,las si santajat de noul sau rol de „premier”acest Ciolacu ne arata esecul incercarii Romaniei de a iesi la suprafata prin tradarea de programe doctrinare,lipsa de program ad-hoc si viziune,fragmentarea politicilor nationale,una nici nu exista !
    Plecati si lasati-l pe Catu,rupeti mosntruoasa coalitie,Catu e prietenul lui Gorghiu Alinuta ,fata de Cotroceni!

  3. Mare mincinos esti, nea Paulica! Pai nu voi ati introdus mostruozitatea asta numita ,,pensii speciale”? Apoi, cum era sa voteze in parlament un partid de opozitie vrajeala pe care ati introdus-o data trecuta, cu pseudoanularea acestor pensii? Iar acum? Tocmai ca institutia infama, numita Ccr a respins tocmai modificarile esentiale, sub pretexte care mai de care mai nesimtite. Iar ce ajunge in parlament e praf in ochi, pentru a lua banii UE. Faceti referendum pentru anularea acestei aberatii, care incalca egalitatea constitutionala a cetatenilor si nu smecherii usliste in parlament.

  4. „„CERCETAȚI AFIRMAȚIA: PNL-UL ESTE PRINCIPALUL „ANTI LEGE” ÎȚI DĂ TARE „LA GIOALE” „ÎNGĂDUIȚILOR DE LA PSD-ÎNGHIȚITORII DE GULGUTE TIP:„STABILITATE POLITICĂ”, TOLOMACILOR -CÂND USR-UL S-A „DISPĂRUT” DE LA GUVERNARE TREBUIA SĂ OPTAȚI PENTRU -ANTICIPATE ! DAR DACĂ PROTECTORUL V-A ZIS NU -CE AMAR SĂ FACEȚI-CĂ AȘA-I SLUGĂ,,,.,.!

  5. Atâta timp cât cetățenii votează cu PSD, pesedeii pot face ce vor.

  6. PSD sa spuna nu pensiilor speciale? Acum cand au un aliat in CCR? Acum PSD are pe cine da vina, iar CCR cum sa-si dea singura cu dreptul in stangul, cand si ei sunt „umili” beneficiari ai salariilor si pensiilor speciale! Degeaba UE le spune guvernantilor nostrii, ca este discrimatoriu sa imparti romanii in doua : romani „speciali” si…ceilalti! Pai daca CCR spune ca asa este constitutional , haideti sa schimbam Constitutia , prin referendum! Nuuuu, nici vorba ! Caragiale:”.. or, sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic , or sa nu se revizuiasca primesc, dar , atunci sa se shimbe cate ceva si anume prin punctele esentiale..!’ (scuze , citat din memorie!) Unde esti nene Iancule , ca multa dreptate ai mai avut! Desigur , de dragul „specialilor”, Romania va pierde cateva miliarde de euro oferiti de UE prin PNRR! Ei si ce daca , tot nu raspunde nimeni , ca se pierd niste bani dati in folosul nostru al tuturor! Cu guvernantii si CCR ne-am lamurit , a mai ramas sa vedem cum alesii neamului din Parlament , apara interesele celor care i-au trimis acolo ! Pai, stim toti , doi bani nu dau nici ei! Banii UE sunt ca si pierduti , niciun vinovat! Doar , un acar Paun : Constitutia Romaniei! Ce bine! Romania trezeste-te! Ajunge cu jaful, inegalitatile sociale si discriminarea!

  7. Așa ȚĂRANE , CAMPANIA AGRICOLĂ e în toi , frati-tu pe combină , tu ^șef de atelaj , adică peste cele 2 mârțoage : Siminică și iepșoara Fanica fără frica.„Drag îmi e bădița cu tractorul”- … Cât faci la hectar anul ăsta ?

  8. Pesede nici nu-si propune sa reușeasca, vrea numai sa se vorbeasca despre ei cum luptă pentru dreptate socială. Sa poată trambita pe la teve in campanii ca ei au incercat dar dujmanii rai nu i-au lasat si ca ei pot sa faca treaba doar daca sunt majoritari in Parlament si daca-i pot strange cu usa pe cei din ccr. Uite asa statul de drept se duce naibii, caci parlamentarii nu se bucura de incredere, judecatorii nici ei, mai ramane ccr-ul, pe care or sa-l desființeze până la urmă, dacă nu ascultă de ordine, că-s de la pesede, că-s de la pnl, udmer usr etc.

  9. Daca voi astia de mai sus credeți că există la ora actuala in Romania un partid care dorește cu adevărat eliminarea pensiilor care nu au la baza contributivitatea, sunteți ori naivi ori propagandiști ai opoziției.

  10. tractorul si mai bine spune votantilor de la balta cacana, cine a inventat pensiile speciale!
    Nu pesedeaua??

  11. Pensiile speciale le-a inventat CDR cu Predoiu. Documentația domnilor trotinetisti cu simbrie! E drept că apoi au mai apărut și altele dar e important sa se știe adevărul

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.