Payet i-a “eliberat” pe francezi

L’Equipe scrie, după meciul Franţa- România 2-1, că „Payet a adus lumina în jocul nostru” şi a lăudat echipa României, despre care a spus că „s-a ţinut bine pe final, dar o lovitură de geniu a stabilit soarta meciului”.

Jucătorii celor două echipe au primit chiar şi note de la jurnaliştii francezi:

Notele francezilor: Lloris (7) – Sagna (5), Rami (6). Koscielny (5), Evra (3) – Kante (7), Matuidi (4), Pogba (3) – Payet (9), Giroud (6), Griezmann (5).

Tricolorii au fost şi ei notaţi, după cum urmează: Tătăruşanu (4) – Săpunaru (5), Chiricheş (4), Grigore (5), Raţ (5) – Hoban (4), Pintilii (4) – Popa (5), Stanciu (5), Stancu (6) – Andone (5).

Despre jocului echipei noastre jurnaliştii francezi au scris:

„Românii au intrat mai repede în acţiune şi au avut o ocazie imensă prin cel mai periculos jucător, Stancu. România a suferit apoi, dar s-a bazat pe cuplul Chiricheş – Grigore, care a fost autoritar în prima repriză, înainte să scadă nivelul. Stanciu a încercat să găsească soluţii la mijlocul terenului, iar Stancu a fost din nou periculos în actul secund”.

Şi Le Parisien l-a lăudat pe Payet, despre care a scris că i-a eliberat pe francezi. „În acel moment, în minutul 89, fanii români cântau cu mândrie pe Stade de France. Les Bleus păreau neajutoraţi şi fără idei, ajungând în careul lui Tătăruşanu întâmplător”.

România este o echipă compactă şi agresivă scrie Le Figaro, care notează că Payet i-a scăpat pe francezi din capcana românilor.

„Mulţumim, Payet!”, titrează France Football, iar revista spaniolă As îl oamgiază, de asemenea, pe Payet şi scrie că doar un jucător ca el, care are o valoare peste normă, a fost capabil să salveze o echipă a Franţei, care a arătat multe probleme”. „Payet a salvat Franţa”, a conchis As.

Şi Gazzetta dello Sport îl laudă pe Payet, despre care scrie că a salvat Franţa în minutul 89!”. Despre echipa ţării noastre prestigiosul ziar italian scrie că a arătat că “nu a venit în Franţa doar pentru turism”.

România a fost un adversar curajos, în opinia cotidianului spaniol El Mundo Deportivo, care laudă „clasa” lui Payet, care “a fost de ajuns pentru Franţa”.

Publicaţia britanică The Mirror a scris că formaţiile care subestimează naţionala României o fac pe riscul lor, iar BBC se întreabă „De ce alţi jucători ai Franţei (n.r. – în afară de Payet) nu au strălucit?”.
România „a arătat de ce a avut defensiva cu cele mai bune cifre în preliminarii, potrivit BBC.

„Tocmai când părea că gazdele Euro-2016 nu reușesc nicicum să găsească o breșă în încăpățânata baricadata Românie, vedeta nopții de debut, Dmitri Payet, a înscris spectaculos”, a scris la rândul ei publicația britanică The Telegraph.

Echipa Franței a învins naționala României cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, pe Stade de France din Saint-Denis, în meciul inaugural de la EURO 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.