La un an de la abandonul din primul tur de la Wimbledon de anul trecut, Serena Williams revine la ediţia din 2022 a competiției din Marea Britanie. Serena a anunțat pe contul ei de Instagram „întâlnire” la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat de şapte ori în carieră.
„SW (pentru Serena Williams) şi SW 19 (codul poştal pentru Wimbledon). Este o întâlnire. 2022, ne vedem acolo”, a scris ea, sub o fotografie în care apare cu pantofii ei de sport.
În vârstă de 40 de ani, Serena a coborât pe locul 1208 în clasamentul mondial şi, prin urmare, va avea nevoie de unul dintre „wild carduri” (invitaţia organizatorilor) care urmează să fie anunţate miercuri.
Acum, odată cu revenirea, există posibilitatea ca Serena Williams, beneficiară a unui wildcard, să o întâlnească în primul tur chiar pe Simona Halep, noua elevă a lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al americancei.
Vezi această postare pe Instagram
Deja i-a luat frica Simona !