PC va înainta şi va susţine, alături de PSD, moţiunea de cenzură împotriva guvernului Boc, a declarat, luni, preşedintele conservator Daniel Constantin, precizând că acest demers este singura modalitate în care România poate să revină la normalitate.
Constantin a spus, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură anunţată de PSD este singura modalitate în care Guvernul poate reda încrederea populaţiei în stimularea consumului şi a întreprinzătorilor în a continua investiţiile.
„Vom susţine moţiunea de cenzură anunţată de PSD pentru că este singura modalitate ca România să revină la normal şi să contribuim la înlăturarea guvernului Emil Boc”, a adăugat liderul PC.
PSD intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva Executivului, o decizie cu privire la data depunerii acesteia la Parlament urmând să fie luată la Comitetul Executiv de la începutul sesiunii parlamentare, când este aşteptată şi o primă estimare a numărului de semnături din partea populaţiei pe textul moţiunii.