„PDL consideră un gest de panică decizia PSD de a amâna dezbaterea moțiunii de cenzură”

Grupul parlamentar al PDL protestează față de modul „discreționar” în care reprezentanții PSD încearcă să amâne, până după alegerile europarlamentare, dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură depusă de partidele din opoziție săptămâna trecută, afirmă liderul de grup al PDL din Camera Deputaților, Tinel Gheorghe, potrivit unui comunicat transmis presei.

„Reprezentanții PSD și aliații lor au decis ca citirea moțiunii să aibă loc abia joi, 22 mai, pentru ca votarea ei să se amâne până săptămâna viitoare. PDL a susținut în ședința de astăzi (luni – nr.) a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ca moțiunea să fie citită astăzi, 19 mai, de la ora 16.00, iar votul să se dea joi, 22 mai, pentru a fi în parametri constituționali. Împingând la maximum prevederile legale, PSD dovedește nu doar că nu dorește să răspundă în Parlamentul României la chestiuni esențiale cum ar fi politica fiscal-bugetară deficitară și abuzurile la adresa statului de drept, dar se și teme de deznodământul votului înainte de europarlamentare”, mai susține deputatul.

Potrivit acestuia, PDL consideră că argumentele care au stat la baza moțiunii trebuie discutate fără întârziere, pentru că reflectă probleme de maxim interes public, iar campania electorală pentru Parlamentul European nu trebuie să influențeze discuțiile în Parlamentul României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.