PDL Constanţa vrea demisia lui Radu Mazăre

Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, va participa luni la o festivitate organizată de filiala PDL Constanţa pentru intrarea a 250 de foşti liberali în rândurile democrat-liberalilor, conform Agerpres preluată de  Antena 3.ro. Conform unui comunicat remis presei de organizaţia PDL Constanţa, cei 250 de membri s-au alăturat unui proiect demarat de liderul judeţean democrat-liberal, Christian […]

De cotidianul.ro - Autor

Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, va participa luni la o festivitate organizată de filiala PDL Constanţa pentru intrarea a 250 de foşti liberali în rândurile democrat-liberalilor, conform Agerpres preluată de  Antena 3.ro. Conform unui comunicat remis presei de organizaţia PDL Constanţa, cei 250 de membri s-au alăturat unui proiect demarat de liderul judeţean democrat-liberal, Christian […]

Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, va participa luni la o festivitate organizată de filiala PDL Constanţa pentru intrarea a 250 de foşti liberali în rândurile democrat-liberalilor, conform Agerpres preluată de  Antena 3.ro.

Conform unui comunicat remis presei de organizaţia PDL Constanţa, cei 250 de membri s-au alăturat unui proiect demarat de liderul judeţean democrat-liberal, Christian Gigi Chiru, pentru demiterea primarului Radu Mazăre.

„Evenimentul se va desfăşura într-un cadru festiv, începând cu ora 12:30, în restaurantul complexului Parc din staţiunea Mamaia”, se arată în comunicatul oficial. De asemenea, purtătorul de cuvânt al filialei a declarat că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat prezenţa la eveniment .

Motivele invocate de PDL-işti pentru demiterea primarului Radu Mazăre sunt: „administrarea defectuoasă a zonei peninsulare care este într-o avansată şi continuă stare de gradare; a străzii Traian care este în continuare închisă iar blocurile stau să se prăbuşească (…), podul IPMC se clatină (…),lipsa interesului în conservarea patrimoniului oraşului şi transformarea acestuia în boom imobiliar (…), starea jalnică în care se află astăzi falezele oraşului (…), indiferenţa în gestionarea situaţiilor litigioase, fiind pus în pericol bugetul oraşului (…), uşurinţa cu care primarul aprobă construirea blocurilor pe spaţiile verzi (…), absenţa de la primărie (…), lipsa de viziune în dezvoltarea sectorului privat şi împovărarea acestuia cu taxe locale”, conform democrat-liberalilor.

Democrat-liberalii aşteaptă demisia de onoare din partea primarului Radu Mazăre până la 1 septembrie 2011. În caz contrar, aceştia vor demara procedurile de strângere de semnături pentru demiterea primarului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.