Pe ce se bazează și ce riscă Mircea Geoană?

În sfîrșit, Mircea Geoană și-a anunțat candidatura. Gata cu ambiguitățile, cu programul la  NATO, gata cu PSD-ul, gata cu PNL-ul. Mircea Geoană  începe o campanie politică deschisă.

Pînă aici a fost cum a fost. Ba că nu poate spune, ba că  intenționează, ba că se gîndește serios la asta. Acum, trebuie să o facă și să miște rapid și eficient. E obligat  direct și indirect să prezinte măcar nucleul forței care îl susține. Deocamdată, știm doar de o grupare intitulată „România renaște”. Abia acum, vom vedea care este anvergura acestui ONG și ne vom da seama ce segment din societate reprezintă. Și, mai ales, dacă este vorba despre un curent important din lumea românească pe care Mircea Geoană este hotărît să-l reprezinte.

Anunțul candidaturii sale a început cu o mică provocare la canoanele clasice și la contrafacerea politică. Renunță la morgă și încearcă un debut al modestiei, chiar al spășelii  fără tînguire. Adevărul este că,, așteptînd momentul de lansare în campania pentru Cotroceni, Mircea Geoană a  mai tras o chiflă. Cel puțin așa a fost perceput de către adversarii săi, de către cei care stau cu lupa pe dînsul, dar și de o parte din public. În zilele în care nu se știa cum și  cu cine va merge, s-a grăbit să meargă la ziua lui Marius Tucă exact în mijlocul găștii de aranjamente și de susținere a lui Ciolacu. Ca un nou venit într-ale politicii, a tras o conveniență cu Marcel Ciolacu, cu Victor Viorel  Ponta și cu Radu Budeanu. Mai lipseau Mihai Tudose și Paul Stănescu! Participarea lui a picat prost și a fost percepută la fel. Ba, pentru a confirma că în momentele  mai grele emoția îl destabilizează, la primul său interviu din ziua anunțului a transmis  defunctului Rege Mihai I „o urare creștinească de sănătate”.  Dincolo de gafă, asta probează o emotivitate puternică, dar și o ușurință a vorbirii. Și, în această ușurință, uneori, cuvintele o iau prea repede înaintea gîndului.

Mircea Geoană are avantajul experienței și al vocației. Față de Marcel Ciolacu, de Nicolae Ciucă, de George Simion sau de Elena Valerica Lasconi este departe. Toți la un loc nu pot aduna atîtea ore și experiențe în diplomație și politică. În marea politică și în marea diplomație. Abia învață alfabetul. Geoană poate face gafe. Ceilalți au o predispoziție masivă spre amatorism și naivitate. Ceilalți au partide care să-i sprijine. Mircea Geoană, nu. Ceilalți au o libertate totală. Se pot folosi de minciuni și exagerări pe seama unor  subiecte importante, cum ar fi  SUA, NATO, UE și războiul din Ucraina. La toate acestea, Mircea Geoană este blocat. Nu poate ieși din prestația sa din ultimii ani fără a risca să fie ridicol. Și dacă nu poate spune nimic nou despre NATO, despre SUA, despre  Bruxelles sau despre războiul din Ucraina (subiecte la care ceilalți pot bate cîmpii cu grație numai pentru a cîștiga alegători) cu ce dosare poate acumula susținere și voturi? Cu anticomunismul? Nu merge! Cu anticorupția? Nici asta nu ține. Prietenia cu Vanghelie nu se uită. Unii nici nu o iartă. Pușcăriașul de Cristian Rizea o să încerce un decont public al relației lor.

Cu ce poate înflăcăra Mircea Geoană un segment important din electorat care să-l ducă în turul doi?

Deocamdată, asta îmi scapă.