PE cere compensarea pierderilor României și Bulgariei din cauza neaderării la Schengen

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele de mediu suferite de România și Bulgaria, precum și de întreaga Uniune Europeană, din 2011 până în prezent, din cauza neaderării acestor două țări la spațiul Schengen. Parlamentul solicită, de asemenea, Comisiei să analizeze mecanismele posibile de compensare a acestor pierderi.
Conform Parlamentului European, România și Bulgaria ar trebui să fie compensate pentru pierderile financiare cauzate de decizia „negativă și nejustificată” de a nu le accepta în spațiul Schengen, începând din iunie 2011. Aceasta este menționată în Rezoluția Parlamentului European din 12 iulie 2023 privind aderarea la spațiul Schengen, publicată în Monitorul Oficial al UE.
„Parlamentul invită Comisia să estimeze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele aduse mediului de către România și Bulgaria, precum și de către Uniune în ansamblu, începând din 2011, ca urmare a faptului că România și Bulgaria nu sunt membre ale spațiului Schengen; Comisia ar trebui să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare suferite de Bulgaria și România din cauza deciziei negative și nejustificate adoptate în privința aderării celor două țări la spațiul Schengen, luând în considerare pierderile financiare înregistrate începând din iunie 2011”, se arată în documentul citat.
Rezoluția subliniază că cele două state au suferit daune colaterale și ireparabile, cum ar fi creșterea emisiilor de CO2 generate de milioanele de vehicule care așteaptă ore întregi la punctele de control la frontieră, ceea ce contrastează cu obiectivele de neutralitate climatică ale Uniunii Europene. „Nivelul ridicat de poluare cauzat de miile de vehicule care stau la coadă zilnic, așteptând mai multe ore sau chiar zile pentru a trece frontierele dintre Ungaria și România, România și Bulgaria și Bulgaria și Grecia reprezintă, de asemenea, o amenințare la adresa mediului, precum și a sănătății conducătorilor auto, a lucrătorilor vamali și a persoanelor care locuiesc în zonele de trecere a frontierelor; întrucât informațiile bazate pe dovezi au evidențiat faptul că 46 000 de tone de CO2 sunt emise anual din cauza deciziei de a nu elimina controalele la frontierele interne pentru România și Bulgaria”, se menționează în Rezoluție.
Conform datelor Parlamentului, în 2022, cozile de camioane la frontierele vestice ale României depășeau 25 km, în timp ce în 2021, timpul de așteptare la frontierele din spațiul Schengen era de 10-30 de minute, iar în multe cazuri nu exista nicio întârziere. Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, a estimat că România pierde anual 10 miliarde de euro din cauza neaderării la Schengen.
Parlamentul subliniază, de asemenea, necesitatea de a analiza posibilitățile actuale și viitoare de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în acest caz. Aceasta vine în contextul în care, în octombrie 2023, CJUE a respins ca „vădit inadmisibilă” acțiunea în anulare formulată de eurodeputatul român Eugen Tomac împotriva Consiliului UE față de decizia de neacceptare a României în Schengen.
„Parlamentul regretă și subliniază cu profundă îngrijorare faptul că decizia negativă privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen este instrumentalizată de propaganda anti-UE, inclusiv de propaganda rusă, în detrimentul obiectivelor de politică externă ale UE; subliniază că această decizie, deși nu se bazează pe criterii solide din punct de vedere juridic și aplicabile, subminează capacitatea UE de a-și promova valorile și buna guvernanță în țările din afara UE, inclusiv în țările în curs de aderare. Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen este esențială, deoarece un spațiu Schengen extins fără controale la frontierele interne va face ca UE să devină mai puternică. Solicităm tuturor statelor membre să își îndeplinească obligația de cooperare loială cu România și Bulgaria în ceea ce privește aderarea acestor două state membre la spațiul Schengen, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE și luăm act de faptul că niciun stat membru nu ar trebui să încalce în mod arbitrar drepturile altor state membre, inclusiv drepturile întemeiate ale acestora de a adera la spațiul Schengen odată ce sunt îndeplinite criteriile”, se precizează în Rezoluția Parlamentului European.
România a aderat la Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime la 31 martie 2024, dar nu a fost luată o decizie privind extinderea cu frontierele terestre.
Recomanda [votes_up id=776985]
Cosmin Pam Matei 5366 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Se merge după principiul hai să-i prostim pe prosti. Cine mai crede ce grăiesc neocomuniști bruxellezi ? Pagubele sunt de zeci de miliarde de euro adică se autodistrug hoțomanii din vest ca să ridice România și Bulgaria !

  2. cum a fost vot au facut anuntul asta s ne cstige sustinerea!
    deci nu se va intampla nimic ,exact cum toti politicienii v-au promis nu-stiu-ce in 34 ani

    0 🙂

  3. Baliverne; dar daca ar fi adevarat, pagubele sa le plateasca toate tarile care s-au opus: Olanda, Austria.

  4. Romania avea dreptul de a intra in Schengen ,la fel Bulgaria,inca de la aderare!
    Discriminarea facuta tarii noastre si pagubele imense situeaza UE si organele ei stufoase pline de dubiosi,in sfera penalului sfera confiscata de aceiasi abuziva UE si de „curtile”ei fata morgana ,stafii scrise pe hirtie,kolometrica,buna de hirtie igienica.Scribalaii UE imbuibati ca sobolanii si-au batut joc de tara noastra,cum au vrut.
    Ca sa alam acum ca „CO2″i-a pus pe jar pe sobolani si mai ales”rusii”sunt de vina,ei au facut”propaganda”etc.
    Colhozul totalitar Bruxel,in care Romania a suferit,sufera si sucomba,odinioara tara prospera si adusa la sapa de lemn de capuse si lacomi,din toate zarile pamintului trebuie parasit,iesit din el,pusi in catuse toti in frunte cu Isarescu-Manole si sa ne vedem de treaba noastra fara iude,farisei si imbirligati.

  5. Mori de ras. „Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele de mediu suferite de România și Bulgaria, precum și de întreaga Uniune Europeană, din 2011 până în prezent, din cauza neaderării acestor două țări la spațiul Schengen”
    Pun pariu ca daunele vor fi acordate Austriei, Olandei, Germaniei, Frantei si Italiei pentru ca au suferit mari pierderi in urma neacceptarii Romaniei si Bulgariei in Shengen.

  6. Da, o sa vedem gaura de la covrig cu slugoii comasati. Toti lingaii comasatilor spun de Diana Sosoaca ca este grasa, ca-i balena dar uitati-va la Adina Valean a lui kkrau ca este mai gabaritica ca Diana.🤮 pe comasati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.