Pe ecrane, două pelicule cu secvenţe tehnice spectaculoase

Ryan Reynolds sfidează moartea în ,,Self/less”

După ce a demonstrat lumii întregi că poate interpreta orice partitură, Ryan Reynolds cunoaşte nemurirea prin intermediul rolului său din filmul Self/less: Transfer de viaţă, distribuit de Freeman Entertainment.

Cu Ryan Reynold, Ben Kingsley şi Matthew Goode în rolurile principale, Self/less: Transfer de viaţă prezintă un subiect care dintotdeauna a fascinat omenirea, nemurirea.

În regia lui Tarsem Singh (The Cell, The Fall, Immortals), povestea filmului Self/less: Transfer de viaţă îl aduce în prim-plan pe multimilionarul om de afaceri Damian Hale, care a fost foarte mult timp în centrul universului, folosindu-se de puterea sa după bunulplac. După ce află că are cancer, acesta acceptă să se supună unei proceduri medicale revoluţionare, menită să îi readucă tinereţea.

Ben Kingsley

Damian îşi înscenează moartea şi începe o nouă viaţă, departe de cunoscuţi, după ce conştiinţa sa este transferată cu succes în corpul atletic al unui bărbat mai tânăr (Ryan Reynolds). El redescoperă bucuriile tinereţii, ale luxului şi întâlnirilor cu femei frumoase. Însă există oameni care nu ar permite niciodată ca imperfecţiunile procedurii să devină cunoscute, aşadar vieţile lui şi ale celor din jur sunt în mare pericol.

Asocierea fraţilor Pastor cu Tarsem Singh este foarte interesantă, chiar dacă nu sunt cei mai cunoscuţi cineaşti, nici cei mai împliniţi ai epocii lor, ei au meritul unei certe originalităţi. Fraţii Pastor au scris şi au realizat două filme post apocaliptice reuşite, Carriers şi Los últimos días, în timp ce Tarsem Singh este un regizor cu o estetică interesantă şi cu un univers vizual unic, dar care a realizat pelicule destul de inegale, The Fall, cel de al doilea film al său, fiind o adevărată reuşită.

Scenariul scris de fraţii Pastor se remarcă prin dialogurile inspirate, care permit crearea unor relaţii solide între personaje, evitând romanţarea facilă, ceea ce măreşte implicarea spectatorului şi aduce o doză de umanitate într-un film care, altfel, ar fi putut fi foarte rece.

Se regăsesc în această producţie tematici dragi regizorului, cum ar fi căutarea nemuririi, fascinaţia pentru spiritul care poate călători dintr-un corp în altul, teme ce puteau fi întâlnite şi în The Cell.

Ryan Reynolds şi Ben Kingsley

Stilul regizorului este însă mai sobru în această peliculă, cu mai puţine efecte vizuale fulgurante care erau marca strălucită a creaţiilor sale. Regia este acum clasică, distilând câteva scene de acţiune remarcabile. Filmul este excelent ritmat, muzica este foarte inspirată şi originală în folosirea sonorităţilor.

Cei doi actori importanţi, Ryan Reynols şi Ben Kingsley, sunt excelenţi fiecare în maniera lui. Reynolds reuşeşte un rol complex. Li se alătură Matthew Goode, care impresionează prin eleganţa sa stranie. De altfel, întreaga echipă asigură o interpretare remarcabilă.

Cu o carieră în actorie începută la doar 13 ani, Ryan Reynolds consideră că subiectul filmului este unul dintre motivele care i-au influenţat decizia de a accepta rolul din Self/less: Transfer de viaţă: „Cred că fiecare iubitor de film este atras atunci când o dorinţă devine o parte cheie a unui film. Prelungirea vieţii, înşelarea morţii – dacă şi acolo unde resursele necesare există, un astfel de gen de ştiinţă nu pare foarte departe. Îmi place să joc personaje care au în faţă alegeri morale, iar personajul Damian este foarte interesant, pentru că are o anume flexibilitate morală. Publicul se va întreba dacă ar putea face aşa ceva. Self/less: Transfer de viaţă te provoacă”.

Self/less: Transfer de viaţă este, în concluzie, unul dintre thrillerurile science fiction cele mai îndrăzneţe din ultimii ani.

,,Agentul de la U.N.C.L.E”, în 4Dx

Henry Cavill în rolul agentului CIA din Agentul de la U.N.C.L.E.

Reputatul Guy Ritchie semnează regia şi scenariul unei acţiuni spectaculoase, cu spioni, stil şi umor inteligent, care îi aduce pe Henry Cavill, Armie Hammer, Alicia Vikander şi Hugh Grant în rolurile principale. Alianţe atipice, planuri diabolice şi strălucirea anilor ‘60 vor face deliciul vizionării.

Spectatorii care vor merge să vadă filmul în format 4DX se vor fi simţi direct în mijlocul acţiunii, mai ales în timpul secvenţelor spectaculoase de urmăriri, având astfel parte de o experienţă completă. Tehnologia 4DX amplifică momentele de tensiune din film şi subliniază trăsăturile personajelor.

Henry Cavill şi Armie Hammer

Henry Cavill (Man of Steel: Eroul) îl interpretează pe carismaticul Napoleon Solo, în timp ce Armmie Hammer (Reţeaua de socializare) devine rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin, în producţia Warner Bros. Agentul de la U.N.C.L.E. este un film regizat de Guy Ritchie şi inspirat din popularul serial difuzat în 1960. U.N.C.L.E. este acronimul de la United Network Command for Law and Enforcement.

Plasat la începutul anilor 60, în plin Război Rece, Agentul de la U.N.C.L.E. evidenţiază concurenţa dintre cei doi agenţi de top CIA şi KGB. Nevoiţi să lase deoparte vechile conflicte, cei doi trebuie să facă echipă pentru a opri o organizaţie criminală internaţională, care vrea să destabilizeze fragila ordine mondială folosind arme nucleare şi tehnologie avansată. Singura pistă către organizaţia secretă este fiica unui om de ştiinţă german dispărut, prin intermediul căreia cei doi se pot infiltra în organizaţie.

Alicia Vikander, Henry Cavill şi Armie Hammer

Pe lângă Henry Cavill şi Armie Hammer, din distribuţie mai fac parte Alicia Vikander (Anna Karenina), Elizabeth Debicki (Marele Gatsby), Jared Harris (Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor) şi Hugh Grant în rolul lui Waverly.

Scenariul a fost scris de Guy Ritchie şi Lionel Wigram, care au colaborat la revitalizarea detectivului clasic Sherlock Holmes în două filme de succes. Povestea le aparţine lui Jeff Kleeman şi David Campbell Wilson, alături de Guy Ritchie şi Lionel Wogham, pornind de la serialul de televiziune cu acelaşi nume.

John Davis (Cronici), Steve Clark-Hall (RocknRolla şi cele două filme cu Sherlock Holmes), Lionel Wigram şi Guy Ritchie au produs acest film, cu David Dobkin, care a fost producător executiv.

Echipa de creaţie a lui Ritchie i-a inclus directorul de imagine John Mathieson, de două ori nominalizat la Premiul Oscar (Fantoma de la operă şi Gladiatorul), scenograful Oliver Scholl (Jumper: oriunde, oricum şi Edge of Tomorrow: Prizonier în timp), editorul James Herbert (filmele Sherlock Holmes şi Edge of Tomorrow: Prizonier în timp), creatoarea de costume Joanna Johnston, nominalizată la Premiul Oscar (Lincoln) şi compozitorul Daniel Pemberton (Avocatul).

Henry Cavill şi Elizabeth Dembicki

Relevat în costumul rolului Superman, Henry Cavill dovedeşte că este la fel de în largul său şi în registrul comediei de spionaj, în rolul lui Napoleon Solo. De altfel, cariera lui a căpătat anvergură. Cu patru lungmetraje planificate deja până în 2019, actorul cu fizic impozat şi ochi de azur n-are timp să şomeze.

Născut în Insula Jersey, în arhipelagul situat între coasta britanică şi cea franceză, Henry Cavill, care mai avea încă patru fraţi, a început să viseze la cinema încă din adolescenţă. Hotărât să se realizeze ca actor, şi-a terminat studiile în Anglia, unde la Stowe School Buckingham a prins pentru prima dată gustul teatrului. A apărut în comedii muzicale montate de un coleg de şcoală, dar era interesat mai ales de a şaptea artă.

“Filmul Agentul de la U.N.C.L.E. celebrează o epocă în timpul căreia agenţii secreţi se îmbrăcau impecabil, glumeau cu stil şi aveau jucării excepţional de cool”, scria Ty Burr în Boston Globe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.