Pe urmele criminalului: „Era interesat ca ea să nu fie identificată”

Dan Antonescu, criminolog, spune însă că totul indică o legătură apropiată între victimă și autor.

De (A.C.)
Pe urmele criminalului: „Era interesat ca ea să nu fie identificată”

Dan Antonescu, criminolog, spune însă că totul indică o legătură apropiată între victimă și autor.

Femeia ucisă și incendiată într-o valiză pe marginea unui drum din localitatea Ghimpați a fost identificată, iar acum anchetatorii îl caută pe criminal.

Dan Antonescu, criminolog, spune însă că totul indică o legătură apropiată între victimă și autor.

„Partea cea mai grea, obositoare, a anchetei a trecut, adică identificarea victimei, și acum se merge concentrat pe autor. Locul unde a fost comisă crima este în strictă legătură cu autorul, motiv pentru care autorul a fost obligat să transporte acel cadavru din locuința respectivă, fie a lui, fie a unui apropiat, fie un garaj, fie un loc de muncă, oricum, ceva, un loc, pe care pe el l-ar fi incriminat dacă victima ar fi fost găsită acolo sau chiar și în locuința victimei, pentru că înseamna că era un obișnuit al victimei și firesc ar fi intrat în vizorul anchetatorilor, dacă ea ar fi fost găsită în locuința ei”, a explicat Dan Antonescu la Digi24.

Întrebat despre ipoteza ca femeia să fi fost luată „la ocazie”, criminologul este sceptic. „De ce s-ar fi mai chinuit să o pună într-un geamantan, de ce să-i dea foc, dacă ei nu aveau nicio legătură, dacă n-au interacționat până atunci niciodată? Putea să o arunce pe câmp oriunde și și-ar fi văzut de drum mai departe, nu se mai încurca cu geamantane, cu foc. De ce să facă asta? Încercăm totuși să găsim o logică într-o faptă ilogică. Autorul a incendiat victima și nu i-a lăsat niciun fel de obiecte, fie de valoare, fie de vestimentație, care să ajute la identificarea ei, era interesat ca ea să nu fie identificată, pentru că e clar că face parte din cercul relațional al victimei și ar fi intrat în vizorul anchetatorilor”, a arătat Dan Antonescu.

Între timp,  a fost descoperită și o fotografie a femeii alături de una dintre vedetele de la Antena 1, Mara Bănică.

„Mărturisesc că am primit-o de la colegii voștri din redacție. E făcută în urmă cu cel puțin patru ani, după hainele pe care eu le port. Uitându-mă mai atent, pe jos se vede un cablu verde. Eram la o transmisie în direct pentru ‘Acces Direct’ și nu mi-ar fi greu să identific la un moment dat în redacție ce subiect a fost și în ce localitate” , a explicat jurnalista.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. „Interesat ca victima sa nu fie identificata”. Dan Antonescu stie, însa, daca femeia avea un act de identitate? Când si-ntr-o valiza, si-n mod sigur, ciopâtzita, pe margine unui drum, victima a unei crime pasionale. Criminalul n-are, adica, stapânire de sine, arunca victima la vedere si neglijent. Are, însa, masina. Murdara si murdarita. Si si-a lasat, în mod sigur, ADN-ul pe corpul si hainele victimei. Si mai e si neglijent, si murdar. Tânar. Si colorat. La fel victimei. Politia neavând decât sa caute shatra, în nici un caz „plecata la cer”. Crima pasionala, mai degraba. A unui individ tânar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.