Dan Voiculescu a primit, vineri, 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, aceasta fiind și cea mai aspră sentință pe care o primește un demnitar în ultimii 25 de ani. Pe lângă această condamnare, omului de afaceri îi vor fi confiscate, de asemenea, mai multe terenuri şi imobile, îi sunt interzise mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani, iar conturile din străinătate și din țară îi vor fi blocate până la recuperarea prejudiciului.
Primul parlamentar condamnat la închisoare cu executare a fost Virgil Pop, iar Relu Fenechiu, primul ministru aflat în funcţie care a ajuns după gratii.
Într-un clasament al celor ajunși în detenție, în funcție de numărul de ani primiți ca sentință, pe prima poziție se află, cu zece ani, Dan Voiculescu. Acesta este urmat de Cătălin Voicu, fost senator, care a primit şapte ani, pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri. “Topul” este completat de Ioan Avram Mureşan, fostul ministru al Agriculturii, tot cu şapte ani, pentru deturnare de fonduri.
Cinci ani de detenție au primit Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, pentru complicitate la abuz în serviciu, Emilian Cutean, fost deputat, pentru fraudă, Virgil Pop, fost deputat, pentru trafic de influenţă
Fostul premier Adrian Năstase a primit patru ani pentru şantaj şi luare de mită, iar George Copos, fost senator şi fost ministru, trei ani şi opt luni pentru evaziune fiscală.