Curtea de Apel Iaşi a majorat, miercuri, pedepsele pentru cei şapte tineri din Vaslui judecați pentru violarea unei eleve de 18 ani anul trecut.
Astfel, Ovidiu Silviu Burada a primit zece ani de închisoare, faţă de opt ani şi patru luni cât decisese iniţial de Judecătoria Vaslui. Andrei Paul Burlacu a fost condamnat la opt ani şi opt luni, astfel fiind majorată pedeapsa iniţială cu un an şi opt luni.
Pentru Petrică Bolboceanu, instanța a majorat pedeapsa de la şapte la opt ani şi jumătate de închisoare, în timp ce pentru Silviu Avădanei a crescut de la şapte la opt ani de închisoare.
Cele mai mici majorări de pedepse le-au primit Bogdan Ionuţ Boicu, de la cinci ani şi opt luni de închisoare la şase ani şi jumătate, Alin Dumitru Rotaru, de la cinci ani şi opt luni de închisoare la şase ani şi patru luni, şi Ioan Surleac, de la cinci ani şi opt luni la şase ani de închisoare.
Cei șapte sunt obligați și să plătească, în solidar, suma de 70.000 de lei către eleva violată, cu 20.000 de lei mai mult faţă de ceea ce stabilise iniţial Judecătoria Vaslui.
Decizia Curţii de Apel Iaşi este definitivă.