„Penala” Udrea o pulverizează pe „penala” Kovesi: I-am dat cadouri

Elena Udrea i-a urat joi seara, la Antena 3, Laurei Codruţa Kovesi, citată ca suspect la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, ” Bun venit în „clubul penalilor” și a susţinut că ea şi familia sa, dar şi alţi politicieni şi oameni de afaceri, i-au oferit fostei şefe DNA cadou bijuterii şi poşete, a căror valoare depăşea 200 de euro, ceea ce înseamnă că ar fi fost obligată să le declare.

„Mă uit cu mare atenţie la ce se întâmplă în România. Fără niciun fel de patimă sau vreun resentiment, spun că începe să devină  vremea normalităţii. După ani de zile în care s-a tot vorbit despre abuzurile şi ilegalităţile făcute de Kovesi şi cei care au făcute parte din gruparea pe care dânsa a reprezentat-o – Coldea, Livia Stanciu – a ajuns să fie pusă oficial sub acuzare”, a declarat Udrea.

Ea a spus că s-a simţit plagiată de Kovesi prin atitudinea adoptată miercuri seară, modul în care s-a apărat după ce a fost citată la Parchet.

„Doamna Kovesi, aţi distrus cariere, aţi distrus vieţi. Aţi intrat cu bocancii în vieţile oamenilor şi i-aţi scos din jocurile de putere pe care aceştia le făceau ca politicieni sau le-aţi distrus afacerile, familiie. (…) Eu cred că este justiţie şi în cazul doamnei Kovesi. Dumneavoastră aţi pornit acest tip de justiţie pe care le acuzaţi ca fiind incorecte. Doamna Kovesi a avut aseară a avut un discurs fix ca al penalilor. (…) Aş putea spune „Bun venit în clubul penalilor!” doamnei Kovesi”, a afirmat Udrea.

Udrea a reamintit că a depus acum 4 ani, pe 30 ianuarie, un denunţ oficial impotriva lui Kovesi la DNA.

„Doamna Kovesi, care spunea că ea nu se întâlneşte cu politicieni în scandalul fotografiilor apărute cu mine şi cu Alina Bica la Paris, s-a dovedit nu numai că se întâlnea cu politicieni, ci primea cadouri de la politicieni, de la oameni de afaceri, pe care ulterior îi acuză de fapte de corupţie fix în perioda în care ea era în relaţii cu ei şi primea cadouri de la ei. Am făcut referire la cadourile pe care ştiu că le primea din partea familiei mele, pe care eu le-am cumpărat în contextul unei relaţii de amiciţie care exista, nu se punea problema unui sprijin, pentru că la vremea aia nu eram nici coruptă, nu aveam nici dosare. Deci cadouri pe care dânsa le-a primit – bijuterii genţi, cadouri pe care le primesc femeile de obicei. (…) Ele erau oferite nu neapărat de mine, ci cel care le-a oferit a fost fostul soţ”,  a susținut Udrea.

Ea a spus că la momentul denunţului, fostul ei soţ era în arest şi nu a confirmat declaraţiile ei.

Întrebată de Lia Olguţa Vasilescu, aflată în studio, dacă valoarea cadourilor oferite Laurei Codruţa Kovesi depăşea 200 de euro, Elena Udrea a răspuns: „Categoric, da! Erau genţi din acelea pentru care am fost eu acuzată că le port”.

Aceasta a susținut că înţelege că Sebastian Ghiţă şi alţii i-au făcut cadouri lui Kovesi.

„A primit cadouri de la persoane corupte şi nu le-a declarat şi ulterior a încercat să spună că nu a avut relaţii cu infractorii. Deci doamna Kovesi a minţit”, a afirmat  fostul ministru.

Udrea a mai susținut, joi seară, că fosta șefă a DNA își stabilea țintele pentru dosare în ședințele cu reprezentanții SRI, spunând că aceste informații le are de la un fost colonel din Serviciu. Totodată, fostul ministru a spus că Laura Codruța Kovesi avea ținte „motivate de invidii”.

„Doamna Kovesi are ocazia să spună lucrul acesta: cum a funcționat, cum își fixa țintele, dacă ținte erau fixate în ședințe cu SRI, așa cum un fost colonel din SRI ne povestea. Că se făceau ședințe cu Kovesi și Coldea în care spuneau: peste o lună facem dosar lui cutare sau cutare. Sau dacă veneau ordine din altă parte. Eu cred că doamna Kovesi avea ținte personale, ținte motivate invidiile ei, de frustrările ei de femeie. Cum ar fi Alina Bica. (…) Țintele erau fixate în acest grupări”, a declarat aceasta.

Udrea, fugită în Costa Rica, a mai anunțat, că dacă va fi citată ca martor la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, va depune mărturie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

20 de Comentarii

  1. ma romani ma, voi acu v ati trezit ca sa vedeti ca avem doua urvete recrutate da system , instruite, asigurate ca nici un fir da par nghinal nu l i se misca fara aprobarea sefului si ca matrozu lu peste o garantat si si o pus honoarea n joc..acu tabarati pe ele ..dupa ce v o calarit si prin face und pa dindarat..sunteti lasi, gregari si fara simtu bun dar nishi a humorului..d aia va iau ioropenii da ….hai la Valentina poate i trajem …cortina.

    • Udrea respecta „OMERTA” si in al 13-lea ceas!!! Excluderea Tartorului Mongol din ecuatia numirii Infractoarei nationale la sefia DNA o demonstreaza, ca si faptul ca Cocosul ei drag, sot de acoperire conspirativa pt. justificarea averii, nu i-a confirmat sesizarea cu bijuteriile si posetele de ZECI DE MII DE EURO FIECARE, la ordinul lui Base!!!
      Normal sa-i fie teama ca nu cumva sa o inhatze un rechin sau un crocodil cand se scalda in piscina, respectiv cada
      hotelului/vilei inchiriate…Vrand sa-l protejeze si pe Ponta, il infunda mai mult pe acest talhar basist pus de Coldea si Ghita in fruntea PSD, dupa matrasirea in 2009 a lui Geoana!!!
      In sufrageria Securitatii s-a decis si detronarea lui Geoana…

    • „lilisor”, cenzura camarada nu mi-a publicat o replica la comentariul tau adresat mie la articolul „Denuntul care a infundat-o pe Kovesi”! Dupa cum vad, rautatea vandutei strainatatii dusmane iti intuneca bruma de material cerebral
      cu care Marx te-a dotat prin stranepotzii sai!
      Iti repet, Infractoarea nu avea atributii de extradare, iar Popa nu a fost extradat dupa un proces din Indonezia!!!
      Operatiunea a fost de rapire de catre Securitate, cu un avion al unui ILEGAL MILIARDAR, la un pret de peste DOUAZECI
      de ori mai mare, in deplin secret, plata fiind facuta de un alt ofiter al Securitatii legendat ca miliardar!!!
      Pe Udrea trebuia sa o acuzi ca nu spune nici acum cine le-a dat tuturor ordine, nu pentru ca dezvaluie crampei din metodele Securitatii basist-joha-niste!!! De ce nu ai tinut cont ca Udrea a facut o plangere penala in 2015 pe care
      DNA-ul a folosit-o drept Curpappier, vorba sasului? Pana nu s-a creat conjunctura toate dezvaluirile abuzurilor si
      toate plangerile au fost IGNORATE cu DISPOZITIE EXPRESA DE LA SAS…
      Vezi ce monument de prostie esti? Recunosti ca ESCROCII S-AU PUPAT BOT IN BOT CU kÖVESI!!! Lazarica si Sasul Suprem
      si-au luat mana de pe Penala Kövesi, chiar daca ultimul, in marsavia cunoscuta, a facut presiuni voalate asupra celor de la Sectia care o ancheteaza…

    • „Krixus”, nu ti se pare suspect defetismul tau brusc? Sau e fatalismul marxistului care si-a dat seama ca o camarada a ajuns la ananghie? Stilul asta mi se pare mai marsav decat al unui aparator pe fata al STATULUI SECURIST PARALEL…
      Cine ti-a soptit ca e momentul sa fim descurajati cu convingerea numirii Infractoarei nationale Procuror sef in COLHOZUL BOLSEVIC EUROPEAN?

  2. Kovesi a facut, a dres, a luat, s-a urcat cu bocancii (altora, caci dansa poarta pantofiori Prada, nu-i asa?) in viata multora?? Ei si, ce-i cu asta???? Cum de indrazneste penala de Udrea sa pretinda ca „zeitzei injustitziei” coloniale sa i se aplice aceleasi legi si aceleasi reguli procedurale ca lui Ixulescu sau Ygreceanu????!!!!Asa cum Patriarhul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pamantul romanesc, asa este madame Kovesi reprezentanta injustitiei puterilor coloniale invingatoare – si deci infinit mai importanta si mai intangibila decat reprezentantul lui Dumnezeu! Ea nu trebuie sa dea socoteala decat celor care au ales-o sa nenoroceasca Romania! Ea nu poate fi trimisa inapoi de unde a aparut decat de catre cei care au facut-o …si de fapt nici de catre aia, caci daca ar incepe sa vorbeasca despre culisele si beciurile carierei sale, atunci campioana injustitiei pre multi si importanti purtatori de staif international ar mai kovesi si dansa! Iar aiasta nu se poate! Asa ca, fratilor, Mukles! Kovesi va fi procuror-sef european si daca toata natia se da cu … de pamant! Pana la urma cu cat este mai incompetenta si mai corupta, cu atat este mai potrivita pentru rolul de marioneta!

    • In Europa oamenii nu se angajeaza ca in Teleorman, pe incompetenta sau rudenie. O stiu toti cei care au lucrat pe-acolo.

  3. Lilisor, tremuri? Gata cu banii, sunt ultimele postari…. Lascu, Lascu, Lascu, procuroru comunistu, ia liubliu… 🙂

  4. Moser are dreptate , uriciunea de matelot si-a batut joc de romani cum a vrut el , a furat cit a vazut cu ochii , intr-un cuvint , a facut absolut tot ce a vrut el , iar noi am tacut si am spus ,, mai rau sa nu fie ,, iar el a mers mai departe sfidind orice regula de convietuire corecta cu societatea in care traim …. iar de fetele si baietii pe care ia manevrat cum a vrut el ce sa putem spune , ia momit cu bani (proveniti tot de la noi) iar pe urma ia santajat si ia obligat sa faca tot ce el a debitat cu mintea lui aia bolnava ! Si uite ca-i bine merci , este unul din bogatasii de pe glob , si nici ca-i pasa de nimic , ba mai iese in media si arunca tot felul de vrajeli , asta asa ca sa-si bata joc de noi !

  5. Hai ca asta n-o mai cred! Ce dracu sa faca elefantul cu posta?! Emana feminitate aceasta creatura cata competetnta rasufla din Onanis. Haha, mai bine-i dadea un gentoi, gen burta de vaca sa-si faca bagaj pt Targsor!

  6. Normal , voi ” declara ” despre Kovesi tot ce vrea muschiul meu ( oricum , voi puneti botul la orice balarie ), pt. ca eu si ” colegii ” de infractiuni , ii urim pe KOVESI , COLDEA , STANCIU , pt. ca ei ne-au bagat la puscarie ! Noi ii iubim pe viorica , T. TOADER , DORNEANU , ca ne-au scos din puscarie …asa se face reforma justitiei !

    • Foarte corect. Antena 3 e trompeta coruptilor, e normal ca si madam Udrea sa sufle cu sarg.

  7. le recomand celor doua (presupunind ca se vor intalni!) sa se ia de par (in cap vad ca au!) ca toalele s-ar putea sa le trebuiasca mai incolo la batranete!!… ca interpret de dor si jale il recomand pe Dan Moisescu cu :”tzatzooo….”!!!

  8. penalaa udrea …normal ca i dezinvolta ea o fo numai metresa si feata da ..utut ..ca o agiuns si ministresa ..asta o fo un bonus pentru pozitiile inovatoare..pe când condruta cu capu ei da gasca canadiana..o fo esploatata n prostie, infatiare si inconstiinta ..io lipsit sfaturili paterne ..cred,,por lasat o pa maini straini si uite unde o sa ajunga…cum spuni un pensionat…va sta pa viata …deampoi..ei nishi chiar ashea

  9. Denunturile facute de „penali”, persoane condamnate sau aflate in cercetare, aflate sub presiunea procurorilor n-ar trebui luate in considerare in cazul in care denuntatul este un #rezistent-iohannist. Aceste denunturi sunt valabile doar daca vizeaza politicieni din PSD-ALDE sau investitori romani. Si asta ptr. ca procurorii aflati sub comanda noastra nu pun presiune pe anchetati, ei lucreaza corect si in conformitate cu legea.

  10. pa vremuri in unsere Qiusenje ..se certau curvele dala Continental cu cele dela Bulevard…ei si ca intre urve..si nu ne afecatau cu nimic pa noi ..unii dintre noi chiar intri eli…az vaz ca s foarte strofocate ..fetili basesciene..ei vremurili s pi noi nu supte oi..

  11. Propun sa fie intrebata Kovesi, daca a primit cadouri si de care fel, de la prietenii si prietenele ei penalii.

  12. Cum ar fi fost daca politica ar fi fost curata ?

    • Cred ca prea fainut si absolut total interzis intr-o colonie a prea multor zari, ma tem eu. Voi, nu? Mai ales ca planul fu acela sa muncim ca tontii ca dp sa aiba ce imparti. Si ne tinura robi legati de glie, cu mintea mai nimic din cele reale pe care le stiura unii doar, ca sa nu stim deloc mai nimic majoritatea si azi cand mai pricepem, stim doar ca e foarte tarziu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.