Pensiile private. S-a făcut un calcul. 22 de miliarde de lei versus 2 miliarde

Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, a susținut luni că fondurile de pensii private sunt foarte lichide și pot face față fără nicio problemă plăților, inclusiv vârfurilor de plăți care vor veni, iar dacă ne uităm la anul 2025, contribuțiile care intră sunt de aproximativ 22 de miliarde de lei, în timp ce plățile sunt de 2 miliarde de lei.

”Cu această lege în sistemul actual de plată a pensiilor nu există diferență din punct de vedere al impactului asupra fondurilor de pensii. Și în situația actuală și în situația preconizată de lege, banii vor ieși din sistemul de pensii private într-o plată unică. Deci, nu se pune problema aceea pe care am văzut-o invocată, că este o amânare a plăților gândită de administratorii de pensii private ca să beneficieze mai mult timp de acești bani. Administratorii de pensii private nu vor beneficia mai mult timp de acești bani, pur și simplu pentru că ei (banii, n.r.) vor pleca din fondurile de pensii private, așa cum pleacă și astăzi. Vor ieși către fondurile de plată. Nu există nicio diferență, niciun mobil pentru administratori să susțină o variantă sau cealaltă. Această lege de plată a pensiilor private nu are nicio justificare din punct de vedere al posibilităților sau imposibilității fondurilor de pensii de a face plăți”, a explicat Radu Crăciun, în cadrul unei conferințe de presă, în urma informațiilor vehiculate în spațiul public.
Potrivit acestuia, fondurile de pensii sunt foarte lichide și pot face față fără nicio problemă plăților, inclusiv vârfurilor de plăți care vor veni.

”Dacă ne uităm la anul 2025, contribuțiile care intră în fondurile de pensii private sunt undeva pe la 22 de miliarde de lei. Plățile pe care le facem astăzi sunt de 2 miliarde de lei. Este o discrepanță foarte mare între volumul contribuțiilor și volumul plăților. Sigur, nu se va păstra acest nivel. În viitor numărul celor care vor ieși va crește. Cel mai probabil doar intrările de bani în sistem vor fi suficient de mari pentru a satisface plățile chiar în acel vârf de plată. Din acest punct de vedere nu este nicio problemă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, la un moment dat, valoarea activelor fondurilor de pensii se va plafona, deci nu vor mai crește, pentru că din multe intrări vor fi efectuate plăți. Dar în niciun caz nu se pune problema unor tensiuni sau a imposibilității de a face această plată, nemaivorbind de faptul că avem o piață a titlurilor de stat care este foarte lichidă”, a precizat președintele APAPR.
Întrebat când ar putea fi un vârf de plată, președintele APAPR a menționat că în aproximativ 10-15 ani, însă acest vârf de sarcină ar putea fi mult aplatizat dacă mulți vor prefera să-și țină banii în continuare în fondurile de pensii.

”În aproximativ 10-15 ani este estimat vârful de plată. Astăzi nu toți oamenii care pot să se retragă se și retrag. Mulți vor să continue să înmulțească banii în fondul de pensie privată – și atunci nu există această tentație că imediat ce împlinesc 60 de ani la Pilonul III sau când te pensionezi din pensia publică să și scoți banii. La fel, poate că acest vârf de sarcină ar putea să fie mult aplatizat, pentru că mulți vor prefera să-și țină banii în continuare acolo”, a adăugat președintele APAPR.

Totodată, el a subliniat că asociația susține această lege deoarece introduce niște principii corecte care se întâlnesc în toate țările care au sisteme de pensii private dezvoltate.

”Nu există nicio problemă legată de plată, fondurile sunt foarte lichide, nu există niciun mobil din perspectiva administratorilor pentru a susține această lege pe criterii. Și cu toate astea o susținem. De ce o susținem? O susținem pentru că din punctul nostru de vedere introduce niște principii corecte care se întâlnesc în toate țările care au sisteme de pensii private dezvoltate. Deci nu este ceva exotic, ieșit din comun, nemaivăzut, ce se întâmplă acum prin această lege a plății. Este, dacă vreți, ultimul mod prin care un sistem care deja este aliniat la practica internațională va fi aliniat la practica internațională și în momentul plății. Deci, din punctul acesta de vedere, da, ca administrator de pensii, susținem această abordare, așa cum am susținut de-a lungul întregii perioade de când este sistemul să avem un sistem european aliniat cu practicile cele mai avansate”, a mai spus Radu Crăciun.

El a precizat că Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România nu este inițiatorul acestei legi.

”Ea a fost gândită prin colaborarea dintre Ministerul Muncii și ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară, n.r.) și în anumite situații am fost și noi consultați, așa cum au fost și alte organizații. Mulți dintre dumneavoastră probabil își vor aminti că, cel puțin în ultimii 10 ani, nu a existat aproape nicio prezență publică a noastră în care să nu semnalăm că nu avem o lege a plății pensiilor private”, a punctat președintele APAPR.

Potrivit acestuia, ”oamenii trebuie să fie ajutați să ia decizii corecte pe baza unor informații corecte și complete”.

”Riscul pe care îl vedem astăzi, în momentul în care, din păcate, informațiile vehiculate nu sunt de calitate foarte bună, este ca oamenii să ia decizii proaste. Și pot să vă dau un exemplu, participanți care, de exemplu, au optat astăzi ca să-și retragă banii eșalonați și care panicați de ceea ce citesc s-au răzgândit și vor să îi retragă toți odată. Asta pentru ei înseamnă un cost suplimentar, înseamnă o pagubă, pentru că impozitul pe care îl vor plăti va fi mai mare decât cel plătit în varianta plăților eșalonate. Deci, iată care este miza furnizării de informații corecte oamenilor. Trebuie să-i ajutăm ca să ia decizii avizate și decizii corecte”, a mai spus Radu Crăciun.

Proiectul de Lege privind plata pensiilor private a fost prezentat vineri, în primă lectură, în ședința de Guvern, iar acesta prevede două forme de extracție de plată, respectiv pensia de tip retragere programată, care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanția rambursării integrale a activului acumulat, și pensia viageră, cu plată pe toată durata vieții participantului. În completarea acestor două forme de plată, este prevăzut și dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene.

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că proiectul de lege privind pensiile private, aflat în prezent în dezbatere publică, nu prevede confiscarea fondurilor acumulate de cetățeni, ci doar reglementarea modului de plată, după modelul aplicat în majoritatea țărilor europene.

Recomanda [votes_up id=867685]
Author

8 Comentarii

  1. Incă o escrocherie de data asta marca Bolojan de tip pionierul sovietic care trece un pensionar strada când el nu vrea să o treacă. Un fel ca și entitățile gen Furnizare energie. Adică eu am bani la un Fond de pensii de unde puteam să-i retrag. Acum se mai introduce un intermediar care va lua banii mei să-i “administreze”. Adică să mai fie o Instituție de paraziți cu salarii stradnice cu este Casa de asigurări de sănătate intermediar intre Ministerul sănătății si spitale etc…, aici Intre Fondul privat și propietarul banilor. Și zice Alianța reformei că reduce birocrația, descentralizează (în interes maghiarimii tot mai indepententă de București) reduc posturi. Cât din banii pensionarilor vor merge la “admistratori” cât la impozit, cât la CAS. Tâlhari la drumul mare.

  2. nu mi se pare corect sa limitezi retragerea la suma investita in fondul de pensii…
    da se poate impozita progresiv retragerea daca investitia nu a fost impozitata initial…dar nu poti sa limitezi la suma fixa pe luna ce suma retragi…
    apropos…cind se poate investii in fondurile create de companiile de asigurari ROMANESTI..ele mai exista ? Se poate investi in intreprinderi de PRODUCTIE ROMANESTI prin aceste companii de asigurari…?
    Nu de alta dar ase este peste tot in lumea capitalista

  3. Deci MISHTEAUX n-a gresit in PRE-apropourile (din timp util?) lui cum ca :
    – „Astia” au papat banii din pensiile private (prin investitii PE BURSA[?], aiurea!, ca la FRANCEZI 😉 )

    „Dacă ne uităm la anul 2025, contribuțiile care intră în fondurile de pensii private sunt undeva pe la 22 de miliarde de lei. Plățile pe care le facem astăzi sunt de 2 miliarde de lei.”
    ->
    … ce se va intampla cu SUMA IMENSA 10-20 miliarde anual ECONOMISITA 😎😎😎/😷
    de pana la „VARFURI de IESIRE” …pentru ca atunci, cand IN VIITOR suma de intrare va fi doar CEVA MAI MARE decat suma de iesire …se se va fi acumulat la FONDUL DE PENSII PRIVATE … o suma IMENSA care nu va disparea peste noapte
    sau 😮
    va disparea [E PLANIFICAT SA DISPARA?] 😐 😉 ?

  4. „….oamenii trebuie să fie ajutați să ia decizii corecte pe baza unor informații corecte și complete…. „

    Într’a devăr …. Informaţii corect şi complete ….. pe urmă fiecare cetăţean din Patria Mamă poate decide ce are de făcut .
    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !

    PS. Pot să fiu un pic cârcotaş ? …… ȋn teorie , conform legii supreme de pe plaiurile mioritice , statul ocroteşte familia . Oare despre care „familie” este vorba ?

  5. Deci, daca inteleg bine, sinistrul asta de bolojan vrea prin aceasta lege sa infiinteze niste sinecuri noi banoase numite „fonduri de plata” in care sa intre toti banii acumulati in fondurile private atunci cand ies la pensie, dar sa ramana la ei si mie sa-mi dea doar 25% la inceput si or sa mai vada ei dupa?
    Mai ticalosule, mai…

  6. știți care-i faza? că se ocupă ASF, ăia care s-au ocupat așa de bine și de RCA încât vreo trei firme au tras banii și apoi au declarat faliment. totul sub supravegherea lor

  7. Gargara, Puiu! Neretragand deponentul banii toți sau după bunul plac înseamnă că deveniți semistapani pe contribuțiile oamenilor. Veți avea sigur la dispoziție miliarde sigure, nu supuse voinței deponenților , care le pot sau nu retrage, deci știți sigur si voi si viitorii clienti comerciali sau statali pe ce sume enorme va bazați și le aveti sigur ka dispozitie oricând! Pentru diferite afaceri, investiții bănoase pentru voi în particular și pentru titluri de stat pentru guvern. Adica guvernul stie ca are la dispoziție sigura niște miliarde pe termen lung, decenii, de exemplu pentru titluri de stat cumpărare de acesti administratori în numele fondurilor de pensii! La fel, pot cumpăra acțiuni, au asigurate fondurile pe termen lung, contra șpagă, mascata in comisioane și peime private, de la diferite societăți cu probleme financiare din lumea largă. Hai sictir!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.