Bugetarii și pensionarii vor primi mai puțini bani începând din august.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat azi că reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar şi cu 15% a pensiilor va fi aplicată începând cu drepturile salariale aferente lunii iulie, astfel că plăţile diminuate vor fi efectuate în luna august.
„În luna iunie nu sunt afectate, începe reducerea din luna iulie, care se plăteşte în august”, a spus Vlădescu, la un post de televiziune.
Proiectul de lege privind reducerea salariilor şi pensiilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, prevedea iniţial că tăierile vor fi operate începând cu drepturile lunii iunie.
Ulterior, pe fondul tergiversării dezbaterii parlamentare, actul normativ a fost modificat stabilindu-se că reducerile vor fi aplicabile „de la data intrării în vigoare a legii”.