
Pensionarii cu venituri mai mici de 740 lei lunar nu vor plăti nici în 2011 contribuţia la asigurările sociale de sănătate, iar din 2012 sumele datorate pentru această categorie la FNUASS trebuie plătite de către stat, aşa cum prevede legea sănătăţii, care nu s-a aplicat însă din lipsa fondurilor.
„(…) Proiectul de ordin din 30 decembrie 2010, privind calitatea de asigurat, vine să prelungească până în 2012 termenul de la care statul trebuie să plătească contribuţia la sănătate pentru categoriile exceptate şi pentru pensionarii cu venituri sub 740 de lei”, a explicat Lucian Duţă, preşedintele CNAS, pentru Mediafax..
Acesta a explicat că pensionarii cu venit lunar de 741 lei vor plăti la FNUASS suma de 1 leu, pentru că prin plata contribuţiei la sănătate pensia lor nu trebuie să scadă sub 740 lei.
În situaţia în care venitul din pensii este de 784 lei, atunci contribuţia la sănătate va fi de 43 de lei, astfel ca venitul rămas să fie peste 740 lei, a exemplificat preşedintele CNAS, citând un articol din Proiectul de ordin.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.